Linkuri
Via Campesina
InfOMG Romania
Asociatia Alburnus Maior
Ratiu Center for Democracy
"Centrul Ratiu pentru Democratie este o organizatie non-profit care urmăreşte să continuie idealurile regretatului Ion Raţiu, un avocat al democraţiei. Misiunea centrului este de a încuraja promovarea non-partizană a valorilor şi comportamentului asociat cu democraţia. Această misiune este realizată printr-o paletă largă de activităţi la un nivel local, naţional şi internaţional."
Asociatia pentru Sustinerea Agriculturii Taranesti (ASAT)
"ASAT este un sistem de economie alternativă care are la bază o relaţie de colaborare şi încredere între producători şi consumatori. Aici, cele două părţi, care pe o piaţă liberă de cele mai multe ori nu se întâlnesc, nu se cunosc sau se ignoră reciproc, au posibilitatea să se cunoască."
Fundatia Adept
“Fundaţia Adept uneşte o expertiză Română şi Europeană pentru a executa proiecte de conservare a naturii şi dezvoltare rurală care sunt puternic înrădăcinate în comunităţile locale. Lucrăm cu fermieri, comunităţi locale, universităţi, ONG-uri, şi cu oricare nivel guvernamental pentru a rezolva problemele care ameninţă supravieţuirea peisajelor remarcabile din sudul Transilvaniei şi comunităţilor agricole de scară mică care trăiesc în acest peisaj...”
CAP Health Check
“Locul de vizitat pentru ştiri, viziuni şi analize despre Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene şi în special despre revizuirea politicii programată pe 2008. Blogul adună munca cercetătorilor, activiştilor şi analiştilor din Europa şi nu numai...”
farmsubsidy.org
“...un site web care te va ajuta să aflii cine primeşte subvenţii agricole din partea Uniunii Europene, de la fermieri mici până la companii multinaţionale. Este o iniţiativă non profit, făcând parte din familia followthemoney.eu ."
Slow Food International
“Almentele lente sunt bune, curate şi cinstite. Credem că alimentele pe care le consumăm ar trebui să aibă un gust bun ar trebui să fie produse prin metode curate care nu dăunează mediului, animalelor sau sănătăţii noastre, şi totodată credem că producătorii ar trebui să primească o compensaţie cinstită pentru munca lor...”
Slow Food Turda "Scopul Asociatiei Slow Food Turda este organizarea de activitati educationale pentru promovarea patrimoniului local, regional si national, din punct de vedere gastronomic si cultural precum si sustinerea dezvoltarii agrare."
Slow Food Cluj "Conviviumul nostru este menit sa aduca impreuna oameni pentru a conserva produsele traditionale din regiunea Turzii. Producatorii locali sunt parte integranta a identitatii culturale a regiunii si tarii. Conviviumul Slow Food Cluj Transilvania este unul din cele peste 1000 de convivium-uri din lume care sprijina misiunea Slow Food la nivel local. Alaturati-va eforturilor noastre de a celebra si sustine traditiile agrare si culinare ale oamenilor din regiunea noastra si din lume."
Targul Taranului
"Targul Taranului este o piata de mici producatori, unde consumatorii pot cumpara produsele traditionale si locale romanesti, alimente traditionale, proaspete, preparate dupa vechi retete romanesti, direct de la cei care le fac. . . "
Bio Romania
"ASOCIAŢIA OPERATORILOR DIN AGRICULTURA ECOLOGICĂ - BIO-ROMÂNIA, şi-a propus unirea eforturilor tuturor operatorilor, instituţiilor, O.N.G.-urilor, mass – media, precum şi a celorlalţi actori, care doresc promovarea acestui nobil mod de a practica agricultura."
Cosul Verde
"Magazinul Cosul Verde este primul magazin de produse organice din Cluj-Napoca, deschis din dorinta de a oferi clujenilor alternativa sanatoasa la produsele din supermarketuri. Produsele noastre provin din mici ferme romanesti si unguresti in care nu se folosesc pesticide si ingrasaminte in cultivarea legumelor, iar gainile sunt crescute in curte si nu pe rafturile unor hale."
Transylvania Authentica
"Programul Transylvania Authentica isi propune sa asigure perpetuarea agriculturii traditionale, a artei culinare, a turismului traditional si a produselor si serviciilor cu specific ardelenesc prin consolidarea relatiilor intre micii producatori si mestesugarii regiunii."
Alba Afroda "Scopul asociatiei este de a sprijini dezvoltarea agriculturii in mediul rural, pe baza principiului ascendent al initiativei locale: 'Nu pentru agricultori, ci impreuna cu ei'"
Asociatia Mai Bine
"Suntem oameni buni cu intenţii bune si cu aspiraţia de a contribui la o schimbare în mai bine în comunitatea în care trăim."
“Suntem o mişcare internaţională a ţăranilor, producători mici şi mijlocii, fără pământ, femei din mediul rural, oameni indigeni, tineri din mediul rural şi agricultori. Apărăm valorile şi interesele membrilor noştrii...”
InfOMG Romania
"Centrul de Informare asupra Organismelor Modificate Genetic. Scopul nostru este de a oferi publicului si factorilor de decizie informatii despre situatia organismelor modificate genetic (OMG) din Romania. De asemenea, contribuim la informarea si constientizarea publica cu privire la impactul negativ al OMG la nivel social, de mediu si economic."
Asociatia Alburnus Maior
Asociatia Alburnus Maior a fost fondata de catre locuitori, proprietari si tarani din Rosia Montana. Alburnus Maior se opune proiectului minier propus de Rosia Montana Gold Corporation pe considerente sociale, culturale, de mediu si economice. Organizatia non-guvernamentala reprezinta interesele a peste 300 familii de fermieri din Rosia Montana si a 100 de familii din comuna invecinata Bucium. Campania Salvati Rosia Montana este in principal o miscare sprijinita activ de aproximativ 40 de ONG-uri din Romania, Academia Romana, universitati, biserici si personalitati publice.