Feminism rural

Țărăncile și alte femei din mediul rural au un rol semnificativ în bunăstarea familiilor și comunităților lor, contribuind la economia rurală, la viața socială și culturală, precum și în administrarea bunurilor naturale (sol, apă, semințe etc.) și în producția de hrană.

În ciuda contribuției lor fundamentale, în mod istoric, femeilor le-au fost refuzate sau nerecunoscute pe deplin accesul egal la pământ, la resurse și servicii financiare, la educație, la luarea deciziilor și la protecție socială, deseori fiind victime a diferite forme de discriminare și ale violenței.

Eco Ruralis lucrează pentru un viitor mai bun pentru femeile și fetele din mediul rural, în care femeilor le este recunoscută și recompensată munca și se bucură pe deplin și în egală măsură de toate drepturile și libertățile fundamentale. Vrem ca femeile să nu mai fie marginalizate, ci să poată participa nestingherit și să beneficieze de dezvoltarea economică, socială, politică și culturală rurală.

În acest sens, am pus în aplicare măsuri și acțiuni care să sprijine o implicare mai activă și egală a femeilor în organizarea asociației, precum și în toate domeniile referitoare la agricultură și alimentație pe care lucrăm.

Comitetul de Coordonare

În structura executivă și de reprezentare a asociației, jumătate din locuri sunt dedicate femeilor, care participă la luarea deciziilor și implementării lor, precum și la coordonarea activității asociației.

Grupul de lucru al membrelor

Deși tema femeilor este transversală, regăsindu-se în toate programele asociației, în anul 2020, a fost înființat un grup de lucru dedicat feminismului rural, care va sprijini munca asociației. Grupul se reunește periodic și este deschis tuturor membrelor doritoare să se implice în mod mai activ.

Dacă sunteți membră a asociației și doriți să vă implicați în Grupul de Lucru pentru Feminism Rural, vă rugăm să ne contactați.

Ziua Internațională a Femeii Rurale

În fiecare an, în data de 15 octombrie, sărbătorim Ziua Internațională a Femeii Rurale pe care o marcăm alături de Via Campesina Europa și La Via Campesina prin diferite comunicări, întâlniri sau evenimente. Cu această ocazie, readucem în prim plan rolul critic şi contribuţia femeilor din mediul rural în consolidarea dezvoltării rurale, a agriculturii, îmbunătăţirea securităţii alimentare şi eradicarea sărăciei rurale.


Pentru mai multe știri pe tema feminismului rural, intrați

Contact:

Str. David Ferenc, nr. 10, ap. 5 400102 - Cluj Napoca, jud. Cluj ROMÂNIA Tel/fax: 0264 599 204 info@ecoruralis.ro membri@ecoruralis.ro

Suntem membri ai Mișcării Țărănești Internaționale