Datele provizorii cu privire la gospodăriile țărănești publicate în martie 2022 de către Institutul Național de Statistică în urma realizării Recensământului General Agricol în 2020 sunt cel puțin îngrijorătoare. Astfel, între 2010 și 2020 au dispărut 488 000 de exploatații agricole cu suprafața de sub 1 hectar[1]. Asta înseamnă că, dacă în 2010 existau puțin peste 2 milioane de gospodării țărănești cu suprafața de sub 1 hectar, în prezent mai există doar 1 milion și jumătate.

La fel de îngrijorător este și faptul că grădinile familiale ocupau o suprafață de 184 000 hectare în 2010. Până în 2020, 58 000 de hectare din aceste terenuri au dispărut sau le-a fost schimbată destinația. Asta înseamnă că o treime (31.86%) din suprafața grădinilor țărănești nu mai este lucrată de familiile de țărani.

Suprafața terenurilor arabile este în creștere față de 2010[2]. În același timp însă, suprafața ocupată de pășuni și fânețe – folosite în mod tradițional în comun de către comunitățile sătești pentru creșterea animalelor – este în scădere de la 4 506 000 hectare în 2010 ajungând la 3 724 000 de hectare  în 2020 (o scădere de 18%). Reducerea efectivelor de animale în gospodăriile țărănești este o problemă strâns legată de acest fenomen.

Așadar, ce se întâmplă cu țăranii respectivi și ce se întâmplă cu pământul?

În paralel, numărul exploatațiilor care utilizează o suprafață mai mare de 10 hectare aproape s-a dublat în intervalul 2010 – 2020, crescând de la 2.2% la 4.2%. Astfel, în cazul firmelor și întreprinderilor agricole, suprafața agricolă utilizată medie pe o exploatație agricolă a fost de 194,78 hectare în 2020, comparativ cu 190,78 ha în anul 2010. Creșterea nu se bazează atât pe investiții reale în agricultură sau dezvoltatea competitivității și sustenabilității economice a sectorului agricol, cât pe concentrarea terenurilor și acaparea lor în detrimentul țăranilor și micilor fermieri.

Fenomenul de concentrare și acaparare a terenurilor – raportat în trecut de Eco Ruralis[3], și dispariție a gospodăriilor țărănești și a micilor producători este susținut și încurajat la nivel instituțional de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Mecanismele prin care se favorizează marile întreprinderi agricole și se saboteză gospodăriile tradiționale sunt în principal instrumentele financiare – subvențiile dar și măsurile de sprijin din Planul ațional de ezvoltare rurală. Ultima versiune a  Planului Național Strategic pentru 2023 – 2027, trimis către Comisia Europeană în vederea alocării de fonduri  europene prezintă în termeni duri gospodăriile țărănești ca pe o piatră de moară a societății. Ministerul propune o limita generală de minim 1 hectar pentru oferirea de subvenții in sectorul vegetal, excluzând voit micile gospodări țărănești [4]. În același timp, conform intervențiilor propuse, marile întreprinderi pot ajunge să primească subvenții și de 15 milioane de euro pe exploatație agricolă, fapt notat de altfel și de Comisia Europeană [5].

Lipsa de infrastructură și servicii publice sau sociale în mediul rural fac ca viața la țară în România să fie dificilă și scumpă. Lipsa de sprijin financiar pentru țărani și mici producători din partea statului contribuie la abandonarea agriculturii și la vinderea terenurilor pentru a-și putea asigura supraviețuirea. Se mai adaugă aici și alte fenomene, precum îmbătrânirea populației rurale, reglementările sanitar veterinare discriminatorii, problema accesului la piață sau lipsa unei reglementări pentru producția de  semințe tradiționale țărănești.

Astfel, aducerea la sapă de lemn a mediului rural duce la dispariția foarte rapidă a gospodăriilor țărănești și a țăranilor. Efectele nu întârzie să apară, fie ele socio-economice sau de mediu. Șomajul crescut în mediul rural, depopularea satelor și emigrația masivă sunt realități pe care decidenții și instituțiile statului nu par să le ia în considerare. Deșertificarea din cauza metodelor nesustenabile și a produselor chimice folosite în agricultură industrială, inundațiile și alunecările de teren din cauza defișărilor sunt încă privite ca fenomene izolate, necorelate cu distrugerea agriculturii tradiționale sau agroecologice țărănești. Nota de plată a dispariției agriculturii țărănești o plătim cu toții de cel puțin două ori. Zi de zi când achităm prețurile exorbitante ale produselor alimentare industriale pe care le cumpărăm din supermarket. Și atunci când problemele de sănătate cauzate de alimentația defectuoasă sau catastrofele “naturale” ne prind din urmă.

În contextul actualei crize de securitate alimentară cu care ne confruntăm, agravate de invazia Ucrainei care e nevoită să ducă o bătălie și pe frontul agricol, dispariția țăranilor nu face decât să adâncească problema sărăciei, a foametei și a malnutriției. Acest fenomen trebuie oprit până nu este prea târziu.

Vizavi de această problemă acută, președintele Asociației Eco Ruralis, Attila Szocs, declară următoarele:

“Fiecare gospodărie țărănească înseamnă câte o familie de țărani care muncește pământul, îngrijindu-se de sănătatea lor, a animalelor și a naturii cu care lucrează. În România, majoritatea gospodăriilor și fermelor de familie sunt foarte mici si sunt interdependente. Ele sunt esențiale pentru a asigura supraviețuirea comunițăților rurale, pentru a produce hrană locală și de calitate, menținând vie cultura rurală. Indiferența autorităților și injustițiile prevăzute de lege la care familiile de țărani sunt constant supuse – începând cu lipsa de infrastructură, servicii publice și sociale în mediul rural, dar și acapararea terenurilor și criminalizarea producției de semințe în sistem gospodăresc conduc la dispariția modului de viață țărănesc. Marginalizarea țăranilor și micilor producători de hrană datorită liberalizării piețelor, din cauza macro-economiei globale, și din cauza unei gândirii asteia pur economice și antisociale despre hrană îi face să nu își mai poată asigura o viață decentă, pentru ei și familiile lor.

Asociația noastră atrage atenția reprezentanților politici, factorilor de decizie la nivel național și local, precum și publicului larg în general că asistăm la dispariția rapidă și nestăvilită a milioane de familii de țărani din România. Consecințele dispariției modului țărănesc de viață le simțim deja cu toții: prețuri exorbitante la alimente industriale, importate și proaste, precum și probleme de mediu din ce în ce mai grave! Dispariția gospodăriilor țărănești trebuie oprită acum!”

Niciun pământ fără țărani,
Niciun țăran fără pământ!

[1] https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/rga_2020r.pdf

[2] https://insse.ro/cms/ro/content/recens%C4%83m%C3%A2ntul-general-agricol-runda-2020-%E2%80%93-date-provizorii 

[3] https://www.accesstoland.eu/IMG/pdf/land_grabbing_in_romania_report_eco_ruralis_2015_finalsmall.pdf

[4] https://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/2022/PNS_PAC_2023-2027-versiunea_1.1-18.10.2022-.pdf – pag. 263

[5] https://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/plan-national-strategic/2022/obs-CE-PNS-2023-2027-RO.pdf – pag. 9

Articolul 134 de gospodării țărănești dispar zilnic în România apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

De 1 Mai, sărbătorim Ziua Internațională a Muncii într-un context unic și extraordinar. În zonele rurale din Europa, criza generată de pandemia COVID-19 agravează situația deja dificilă a muncitorilor agricoli și sezonierilor migranți. Acesta este motivul pentru care Eco Ruralis împreună cu mișcarea țărănească Via Campesina Europa și o serie de organizații europene și internaționale am trimis o scrisoare deschisă instituțiilor europene, denunțând condițiile lucrătorilor agricoli și migranți din Europa și cerând o listă de măsuri urgente și necesare pentru lucrătorii din mediul rural din contextul COVID-19.

Membrii Via Campesina Europa – inclusiv Eco Ruralis – semnalează că astăzi, în Europa, interesele economice ale marilor companii de producție și marketing au avut prioritate asupra sănătății și drepturilor de bază ale lucrătorilor din mediul rural și migranți.

Pe lângă vulnerabilitatea structurală severă și precaritatea cu care se confruntau înainte de criză, acești lucrători se confruntă acum cu noi discriminări și dificultăți. Acestea includ lipsa materialelor de protecție la locul de muncă, cum ar fi măștile sau echipamentele preventive, sau lipsa măsurilor de control necesare, cum ar fi testele, condițiile de igienă, transportul în siguranță și distanțarea socială: toate acestea în condiții de muncă ce sunt deja stresante și sub presiune permanentă. Mai exact, lucrătorii migranți se confruntă cu cea mai extremă încălcare a drepturilor lor, din cauza discriminării generate de statutul lor de migrant.

În această situație, ECVC și ceilalți semnatari ai scrisorii deschise nu pot accepta faptul că continuarea producției de alimente în timpul pandemiei vine în detrimentul sănătății, drepturilor și demnității lucrătorilor din mediul rural și migranților.

În conformitate cu Declarația ONU privind drepturile țăranilor și a altor persoane care lucrează în zonele rurale (UNDROP), ECVC și Eco Ruralis solicită măsuri imediate și pe termen scurt, de exemplu legate de locuire și necesități de bază, ajutor de urgență și protecție sanitară la locul de muncă, în pentru a asigura sănătatea, bunăstarea și drepturile fundamentale ale omului acestor persoane. Mai mult, statele membre și instituțiile trebuie să lucreze împreună pentru a crea politici publice coerente pe termen mediu și lung, inclusiv o reformă a PAC care include condiționalitatea socială. Aceste politici trebuie să elimine barierele și obstacolele cu care lucrătorii migranți și sezonieri s-au confruntat în mod istoric și să deschidă calea către un sistem alimentar echitabil, durabil și just.

În cadrul sărbătorii de 1 mai, ECVC și Eco Ruralis doresc să invite toți cetățenii UE să regândească societatea după un model socio-economic, agrar, alimentar și cultural diferit, ancorat în drepturile omului și în sustenabilitatea planetei, în care integrarea, respectul și rolul central al lucrătorilor din mediul rural și al migranților este fundamental.

Scrisoare deschisă către Comisia Europeană și Parlamentul European privind măsurile urgente și necesare în Europa pentru muncitorii din mediul rural în contextul COVID-19:

Articolul Măsuri urgente și necesare pentru muncitorii din mediul rural în contextul Covid-19 apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

O serie de măsuri pentru Guvernul și Parlamentul României – din partea micilor producători împreună cu organizații ale societății civile și cercetători din domeniul agriculturii și alimentației

Dacă în prezent ne confruntăm cu o criză de sănătate, realitatea din jurul nostru ne arată că există riscul să ne îndreptăm către o criză alimentară. Țăranii și țărăncile, producătorii locali mici și mijlocii, fermele de familie din România și din întreaga lume asigură accesul la hrană atât în satele lor, în familiile lor, cât și în orașele de proximitate. Lanțurile scurte alimentare și economia locală nu doar asigură hrană proaspătă și sănătoasă, dar reprezintă chiar soluția la această criză, care se anunță a fi una prelungită. De asemenea, susținerea acestora reprezintă o oportunitate importantă de dezvoltare locală pe termen lung și o plasă de siguranță pentru potențiale alte situații de criză.

Apreciem ca fiind deosebit de important ca autoritățile publice să mențină piețele țărănești funcționale în continuare, în condiții de siguranță adaptate pandemiei. Avem nevoie de sprijinul autorităților în continuare, ca producătorii să poată continua să vină în piețe și să vândă în condiții de igienă și siguranță, atât pentru ei, cât și pentru consumatori. Piețele țărănești publice sunt principala modalitate de desfacere directă a produselor de la micii producători. Sunt importante pentru că asigură hrană la prețuri corecte pentru producători dar și pentru consumatori, inclusiv persoanele din grupuri vulnerabile și vârstnicii cu pensii reduse. De asemenea, numeroasele inițiative alternative de livrare directă de la producători la consumatori, precum și proiecte alimentare locale și regionale demonstrează relevanța și sustenabilitatea lanțurilor alimentare scurte.

Având în vedere capacitatea de netăgăduit a țăranilor și a micilor producători de a hrăni consumatorii, dar și riscurile asociate cu pandemia Coronavirus, politicile publice trebuie acum să se concentreze și pe sprijinirea acestora, precum și pe sprijinirea consumatorilor săraci și a celor din categoriile de vârstă vulnerabile (în mod special vârstnicii), pentru a combate consecințele crizei. În acest sens, semnatarii acestei scrisori deschise propun măsuri concrete guvernului și autorităților relevante ce pot fi implementate în perioada imediat următoare.

Propunerile noastre sunt structurate pe 3 capitole, respectiv:

I. Accesul la piață și desfășurarea activității agricole a micilor producători:

1. Menținerea deschisă a punctelor de vânzare directă, cu prioritate a piețelor țărănești locale din orașe sau sate precum și magazinele agricole, în toată România, pe întreaga perioadă a crizei Covid-19. Prioritizarea micilor producători (în locul intermediarilor) în piețele țărănești atât cele publice cât și cele administrate de administratori privați. De asemenea propunem să fie alocate fonduri la nivel local și național de către primării, consilii locale, administrațiile piețelor private și Guvern – pentru igiena și siguranța producătorilor, inclusiv pentru echipamente de protecție (măști, mănuși, combinezoane, dezinfectanți etc.). Nu în ultimul rând este necesară promovarea piețelor în mediul public, ca alternativă viabilă și sigură de aprovizionare pentru consumatori să se alimenteze (și) pe perioada crizei.

2. Lanțurile de aprovizionare scurte (locale) precum inițiativele individuale și de grup pentru vânzare de alimente la domiciliu, organizate de mici producători să fie sprijinite și promovate:

a) prin permiterea auto-organizării de puncte de distribuție fixe și mobile, cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii Covid-19;

b) prin punerea la dispoziție de către autoritățile locale de spații adecvate și acoperirea de către Guvern și/sau autorități locale a costurilor cu funcționarea acestora pe perioada restricțiilor legate de Covid 19 și cel puțin 3 luni după aceea.

3. Sprijinirea producătorilor pastorali, afectați în mod special de restricțiile împotriva Covid-19, respectiv a crescătorilor de animale rumegătoare mici (ovine și caprine) și a apicultorilor pentru a-și desfășura activitățile de transhumanță și pastoralism și pentru accesul la piață.

4. Menținerea calendarului de plăți din Politica Agricolă Comună (PAC) și asistarea offline și online a beneficiarilor în procesul de obținere a subvențiilor. De asemenea, reducerea TVA și a altor impozite pentru producătorii mici și mijlocii.

5. Reglementarea și plafonarea adaosului comercial pentru produsele alimentare de bază, pentru a evita specula și aprofundarea crizei alimentare. Totodată garantarea prețurilor corecte pentru producători de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de către instituțiile abilitate din subordonarea directă a Ministerului, stabilite în urma consultării cu asociațiile de producători.

6. Realizarea de investiții publice din partea Ministerului Agriculturii, cu contribuții la nivelul autorităților județene și locale, pentru dezvoltarea infrastructurii de depozitare și procesare pentru micii producători. Această investiție este una de importanță critică și cu rol strategic pe termen mediu și lung pentru dezvoltarea și reziliența lanțurilor alimentare naționale. Această infrastructură ar trebui să permită stocarea și procesarea producțiilor de legume, fructe, cereale, lactate și altele, unui număr mai mare de mici producători, sporind astfel posibilitatea de accesare a pieței de către aceștia, precum și accesul la hrană sănătoasă, proaspătă și locală pentru consumatori.

7. Actualizarea și îmbunătățirea reglementărilor privind achizițiile publice, pentru a permite/facilita achizițiile publice care favorizează aprovizionarea din lanțuri alimentare scurte pentru uz instituțional (spitale, cantine instituționale, aziluri etc.), cu extinderea acestui sistem la școli, grădinițe, creșe și alte instituții publice, odată cu redeschiderea lor.

8. Reintroducerea (și monitorizarea) obligativității aprovizionării din lanțuri alimentare scurte în rândul marilor magazine alimentare.

II. Problema muncitorilor din agricultură:

9. Asumarea răspunderii din partea Guvernului României pentru siguranța muncitorilor sezonieri migranți în agricultură și alimentație. Garantarea implementării tuturor măsurilor de prevenire COVID-19 din partea Guvernului României și a Guvernelor din țările gazdă care solicită muncitori sezonieri migranți pe întreaga perioadă a crizei. Obligativitatea și monitorizarea implementării acestor măsuri de prevenire COVID-19 pentru toate instituțiile statului, agențiile de recrutare și companiile sau fermele implicate în recrutare, în realizarea contractelor de muncă, în transportul și desfășurarea muncii efective a muncitorilor sezonieri în agricultură și alimentație, din momentul plecării din România și până la revenirea în țară, incluzând următoarele propuneri specifice:

a) Reglementarea zborurilor neregulate (charter) pentru transportul lucrătorilor sezonieri astfel încât toate măsurile de prevenire COVID-19 să fie implementate; aceasta implică dispunerea de personal la nivelul aeroporturilor naționale care să asigure menținerea și respectarea măsurilor de prevenire a COVID-19 în rândul cetățenilor programați să plece la muncă sezonieră în alte state;

b) Obligativitatea agențiilor de recrutare și a angajatorilor solicitanți de forță de muncă sezonieră de a informa și de a asigura mijloacele necesare muncitorilor sezonieri migranți cu privire la măsurile de prevenire a COVID-19 pe parcursul procesului de angajare, călătorie și pe perioada muncii efective și șederii în țările gazdă;

c) Angajamente publice și ferme la nivel bilateral între România și țările gazdă ale lucrătorilor sezonieri că măsurile de prevenire a COVID-19 sunt respectate (de ex., controale la nivelul angajatorilor, fermelor de către autoritățile abilitate din țările gazđă);

d) Înființarea unor linii telefonice de tip TelVerde unde lucrătorii sezonieri pot semnala încălcarea măsurilor de prevenire a COVID-19 de către angajatorii din țările gazdă.

10. Întărirea eforturilor pentru a soluționa cazurile de repatriere pentru cetățeni români – muncitori sezonieri migranți în agricultură, alimentație și alte servicii esențiale, cetățeni blocați în țările gazdă, care au pierdut locurile de muncă și au semnalat nevoia de asistență pentru repatriere, aflându-se în situații dificile.

11. Protejarea lucrătorilor agricoli prin menținerea locurilor de muncă și a veniturilor aferente, care să asigure o continuare a activității acestora în situația de urgență, pentru garantarea sănătății și siguranței alimentare a tuturor cetățenilor.

III. Îmbunătățirea transparenței decizionale și includerea micilor producători și a societății civile în luarea deciziilor atât pe termen scurt, cât și în perspectivă:

12. Includerea asociațiilor de mici producători, a societății civile, a organizațiilor și instituțiilor de cercetare active în domeniul agriculturii și alimentației în structuri de dialog și de lucru la nivelul Ministerului Agriculturii, împreună cu alte autorități relevante la nivel regional și local, pentru luarea celor mai bune decizii legate de securitatea și siguranța alimentară în contextul crizei Covid-19, dar și pentru dezvoltarea durabilă a acestui sector pe termen lung.

***

E vremea, mai mult ca niciodată, ca Guvernul și Parlamentul României să înțeleagă că hrana locală, sănătoasă, nutritivă obținută de micii producători și țărani, precum și accesul populației la aceasta, la prețuri accesibile, înseamnă o economie locală puternică și o securitate alimentară sustenabilă.

Scrisoarea deschisă poate fi consultată în format pdf.

Scrisoare deschisă realizată și transmisă de:

Articolul Sprijinirea țăranilor – o prioritate pentru securitatea alimentară (și) în contextul crizei COVID-19 apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

Asociația Eco Ruralis critică decizia Guvernului de a ridica interdicțiile de circulație pentru lucrătorii sezonieri, fără a reglementa pe deplin desfășurarea transportului muncitorilor în această perioadă de pandemie și de a îi expune astfel riscului infectării cu coronavirus, alegând soluția cea mai cinică de a trata problema sărăciei unei părți importante a populației țării.

Luând la cunoștință:

a) de introducerea de către Guvern a unui nou articol (art. 10) în Ordonanța Militară nr. 7 din 4 aprilie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 și prin care se permite transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state cu zboruri efectuate prin curse neregulate,

b) de completările ulterioare prin Ordonanța Militară nr. 8 din data de 9 aprilie 2020,

c) de faptul că epidemia de coronavirus nu este nici pe departe la finalul său, nenumărate țări prelungind măsurile de restricție a circulației populației cu până la 30 de zile, inclusiv România și având confirmarea de la Organizația Mondială a Sănătății că aceasta este o criză serioasă și de lungă durată1,

Și având în vedere:

• dificultățile pe care țările, mai ales cele vest-europene, le întâmpină din cauza numărului mare de persoane infectate cu COVID-19 și a numeroaselor decese într-un timp scurt,

• că cei mai mulți lucrători sezonieri români migranți provin din mediul rural.

Încă o dată, locuitorii mediului rural sunt cei puși în primele linii, sacrificați în numele pieței libere și circulației libere a capitalului, inclusiv a celui uman. Oamenii de la țară deși prin munca lor îndeplinesc un rol fundamental în societate – hrănind propriile comunități și oamenii de la orașe, sunt cei mai afectați de sărăcie și lipsiți de sprijin din partea instituțiilor statului. Instituții care în loc să găsească soluții pentru creșterea nivelului de trai, împinge oamenii să fie dependenți de locuri de muncă în străinătate, fără garanție că sănătatea lor va fi protejată, în plină pandemie.

În măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 stipulate în Ordonanțele Militare, guvernul ar trebui să aibă în vedere protejarea întregii populații a țării și nu să adâncească inegalitatea dintre clasele sociale, dintre mediul urban și cel rural, contribuind la creșterea sărăciei și implicit a riscului unei crize mai de amploare decât cea actuală.

Ne întrebăm, în același timp, cine va suporta costurile de sănătate și își va asuma răspunderea față de consecințele unor situații eventuale dramatice în rândul lucrătorilor sezonieri care deja au luat drumul altor țări. Chiar și în ciuda unor asigurări verbale din partea statelor gazdă că vor fi respectate restricțiile de carantină și de distanțare socială la locul de muncă, aflăm din presă2 că transferul lucrătorilor sezonieri se realizează fără nicio respectare a restricțiilor impuse prin Ordonanțele Militare: sute de oameni aflați în aeroporturi în așteptarea charterelor în același spațiu, nerespectarea distanțării sociale recomandate, prezența persoanelor din zone aflate în carantină sau preluarea din aeroport în aceleași condiții de către angajatori.

Sănătatea și demnitatea umane nu sunt opționale, ele sunt drepturi de bază care trebuie asigurate tuturor și, cu încă mai multă responsabilitate în această perioadă de pandemie de coronavirus. Lucrătorii sezonieri sunt cetățeni cu drepturi depline, sunt cei care deși uitați de politicile publice ale ultimelor decade, în urma muncii lor se reîntorc în țară și reinvestesc în comunitățile lor locale, sunt acea diaspora căreia i s-a solicitat sprijinul în nenumărate rânduri.

Astfel, propunerile Asociației Eco Ruralis, sunt:

Asumarea răspunderii din partea Guvernului României pentru siguranța muncitorilor sezonieri migranți în agricultură și alimentație și garantarea implementării tuturor măsurilor de prevenire COVID-19 din partea Guvernului României și a Guvernelor din țările gazdă, precum și a tuturor instituțiilor statului, agențiilor de recrutare și companiilor sau fermelor implicate în realizarea contractelor de muncă, transportul și desfășurarea muncii efective a muncitorilor sezonieri în agricultură și alimentație, din momentul plecării din România și până la revenirea în țară, inclusiv:

a) Reglementarea zborurilor neregulate (charter) pentru transportul lucrătorilor sezonieri, astfel încât toate măsurile de prevenire COVID-19 să fie implementate; aceasta implică dispunerea de personal la nivelul aeroporturilor naționale care să asigure menținerea și respectarea măsurilor de prevenire a COVID-19 în rândul cetățenilor programați să plece la muncă sezonieră în alte state;

b) Obligativitatea agențiilor de recrutare și a angajatorilor solicitanți de forță de muncă sezonieră de a informa și de a asigura mijloacele necesare muncitorilor sezonieri migranți cu privire la măsurile de prevenire a COVID-19 pe parcursul procesului de angajare, călătorie și pe perioada muncii efective și șederii în țările gazdă;

c) Angajamente publice și ferme la nivel bilateral între România și țările gazdă ale lucrătorilor sezonieri că măsurile de prevenire a COVID-19 sunt respectate (ex. controale la nivelul angajatorilor, respectiv fermelor de către autoritățile abilitate din țările gazdă)

d) Înființarea unei linii telefonice de tip TelVerde unde lucrătorii sezonieri pot semnala încălcarea măsurilor de prevenire a COVID-19 de către angajatorii din țările gazdă.

(Foto: aeroportul Cluj Napoca, aprilie 2020; sursă: Inquam Photos / Raul Stef)

Articolul În plină pandemie, sănătatea muncitorilor sezonieri migranți trebuie să fie garantată! apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.