Descoperiri arheobotanice

În lucrarea Omul și plantele. Manual de analiză carpologică (2005), Marin Cârciumaru, Monica Mărgărit și Mariana Pleșa prezintă descoperiri arheologice care atestă prezența bobului pe teritoriul actual al României încă din a doua epocă a fierului, în perioada La Tène (aproximativ secolele V–I î.e.n.). Printre dovezile identificate se numără semințele carbonizate de bob descoperite în situri arheologice, care arată că această leguminoasă era cunoscută și utilizată în economia alimentară a comunităților locale cu peste 2.000 de ani în urmă.

Un studiu publicat în 2026 în Vegetation History and Archaeobotany de cercetătoarea Beatrice Ciută analizează semințe carbonizate de bob, datate în perioada cuprinsă între sfârșitul secolului I î.e.n. și sfârșitul secolului I e.n., provenite din Șimleu Silvaniei–Cetate. Descoperirea confirmă că această leguminoasă era cunoscută comunităților locale în urmă cu aproximativ 2.000 de ani. Prin urmare, descoperirea oferă o atestare direct datată a bobului în nord-vestul teritoriului actual al României, în jurul trecerii dintre cele două ere.

Semințe carbonizate de bob (Vicia faba minor), descoperite în situl arheologic de la Piscu Crăsani, județul Ialomița. Semințele datează din perioada La Tène (a doua Epocă a Fierului, în ultimele secole înaintea erei noastre) și reprezintă unele dintre cele mai vechi dovezi arheologice ale prezenței bobului pe teritoriul actual al României.

Sursa imaginii: Marin Cârciumaru, Monica Mărgărit și Mariana Pleșa (2005), Omul și plantele. Manual de analiză carpologică, Editura Cetatea de Scaun, fig. 47 (după M. Cârciumaru, 1996).

Bobul în bucătăria țărănească

Avem descrieri etnografice explicite, care atestă că bobul făcea parte dintr-un repertoriu culinar variat, cu preparate de post, mâncăruri cotidiene și întrebuințări rituale.

Cea mai valoroasă sursă este lucrarea lui Mihai Lupescu redactată la începutul secolului XX și publicată ulterior sub titlul Bucate și băuturi cunoscute de țăranii români la începutul secolului XX. Manuscrisul a fost depus la Academia Română în 1916 și publicat ulterior în volum. În această lucrare sunt descrise mai multe preparate tradiționale pe bază de bob.

Bob bătut sau bob sleit. Bob fiert până la înmuiere, zdrobit și trecut prin sită pentru îndepărtarea cojilor. Se servea cu ulei și, după obiceiul gospodăriei, cu mămăligă, pâine sau mălai. Este un precursor culinar al piureurilor de leguminoase pe care le cunoaștem astăzi.

Bob fiert cu ceapă și oțet. Boabele erau fierte, uneori după înmuiere peste noapte, și servite cu ceapă și oțet. Lupescu consemnează asocierea preparatului cu zilele de post și cu mesele rituale din ajunul Crăciunului și al Bobotezei.

Bob mâncărică. Se foloseau păstăile tinere, tăiate și fierte cu ceapă, pătrunjel, mărar și alte verdețuri. În zilele de post se adăuga ulei, iar în cele de frupt se putea folosi untură.

Lupescu mai consemnează bob copt în vatră, borș de bob și bob cu carne. Ultimul este descris ca fiind întâlnit mai ales în gospodăriile țărănești mai înstărite.

Un alt reper este Radu Anton Roman, în Bucate, vinuri și obiceiuri românești (2001), unde apar mâncărică de bob și ciorbă de bob. Compararea repertoriului său cu cel consemnat de Lupescu poate ilustra restrângerea vizibilității culinare a bobului în secolul XX, fără a constitui, singură, dovada dispariției efective a consumului.

Marginalizarea bobului în secolul XX

Colectivizarea forțată și economia agrară planificată de stat au modificat profund autonomia gospodăriilor țărănești și structura producției, fiind o cauză majoră a declinului acestei specii. De asemenea, răspândirea fasolei comune și a cartofului, urbanizarea și schimbarea preferințelor alimentare oferă explicații suplimentare pentru marginalizarea bobului.

De unde vine denumirea „bob”?

Din punct de vedere etimologic, cuvântul românesc bob provine din slava veche, bobŭ (бобъ), termen care desemna această leguminoasă.

Dicționarele românești consemnează două sensuri importante: planta Vicia faba și, prin extindere, sămânța sau grăuntele. Micul dicționar academic indică o atestare scrisă din 1588. Aceasta este data unei atestări cunoscute, nu momentul în care cuvântul a intrat în limba română.

Denumirea are corespondențe în alte limbi slave, precum bulgara și rusa. Există și nume populare regionale ale plantei, între care baclale, favă și păsule, consemnate în literatura botanică românească.

Interesant este că termenul „bob” a rămas foarte prezent în limbă chiar dacă planta a devenit mai puțin cunoscută. Îl regăsim în expresii precum „bob cu bob”, „bob numărat” sau „a da în bobi”.

Unde a apărut bobul pe planetă?

Cele mai solide dovezi arheologice indică Levantul, în Orientul Apropiat, drept o regiune-cheie pentru originea și domesticirea bobului. Dovezile indică Levantul ca regiune majoră de domesticire, nu neapărat că locul exact de origine al speciei este definitiv stabilit.

Cercetările au identificat resturi de bob sălbatic vechi de aproximativ 14.000 de ani în zona Muntelui Carmel, în actualul Israel. Alte descoperiri din Galileea indică cultivarea sa cu aproximativ 10.200 de ani în urmă.

Bobul se numără astfel printre plantele alimentare foarte timpurii ale agriculturii din Orientul Apropiat. Strămoșul său sălbatic nu a fost însă identificat cu certitudine printre populațiile de plante existente astăzi.

Ulterior, cultura s-a răspândit spre bazinul mediteraneean și Europa, inclusiv prin Balcani. A devenit o sursă importantă de hrană în Antichitate și în Evul Mediu, înainte ca fasolea americană să se răspândească pe continent.

Articolul în format PDF în limba română.

Articolul în format PDF în limba engleză.

Material realizat prin proiectul Horizon Europe Promovarea speciilor vechi de leguminoase, rezistente la condiții adverse, pentru o agricultură durabilă și securitate alimentară – PROSPER.

Articolul Istoria bobului pe teritoriul României apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

Învățăm despre plante, semințe și grija pentru natură împreună cu copii din clasa a 6-a.

Astăzi, 20 octombrie, un grup de țărani din Asociația Eco Ruralis și grupul Semințe cu Suflet a fost alături de elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Buzău, în cadrul programului „Săptămâna Verde”, pentru un atelier practic dedicat înmulțirii, semănării și îngrijirii plantelor.

Din partea Eco Ruralis au participat Stela Zamoiu și Ion Zamoiu, care au împărtășit elevilor din experiența și cunoștințele lor.

Elevii au avut ocazia să învețe prin practică, și să descopere cum pot crește plante noi din semințe sau butași.

În cadrul atelierului, elevii au participat la plantarea florilor în ghivece, au semănat legume, salată și pătrunjel și au plantat plante medicinale și aromatice în sera școlii.

Pentru Eco Ruralis, transmiterea cunoștințelor agricole către noile generații este esențială. Semințele, plantele și priceperea celor care le cultivă fac parte din patrimoniul nostru agricol, iar astfel de întâlniri îi ajută pe copii să înțeleagă de unde vine hrana și câtă muncă și grijă presupune cultivarea ei.

Ne bucurăm să vedem elevi curioși, implicați și dornici să învețe direct de la țăranii care păstrează și transmit mai departe aceste cunoștințe.

Mulțumim Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Buzău pentru invitație, grupului Semințe cu Suflet pentru colaborarea excelentă, ca de fiecare dată și tuturor celor care au contribuit la organizarea acestei activități!

Fiecare sămânță plantată este și o ocazie de a învăța despre natură, agricultură și responsabilitatea față de mediul în care trăim.

Articolul Săptămâna Verde la Școala Gimnazială Nr. 1 din Buzău apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

În perioada 24–25 octombrie 2026, localitatea Brezoi din județul Vâlcea găzduiește Festivalul Livezilor, un eveniment dedicat biodiversității, soiurilor tradiționale de pomi fructiferi și practicilor agricole locale. Asociația Eco Ruralis va participa la o masă rotundă despre rolul livezilor tradiționale în trecutul, prezentul și viitorul comunităților rurale.

Organizat de TERRRA și partenerii săi locali, Festivalul Livezilor aduce împreună producători, cercetători, specialiști și țărani din Brezoi pentru două zile de activități dedicate patrimoniului pomicol al zonei. Programul include o piață de produse locale și puieți din soiuri tradiționale, plantarea unei livezi comunitare, expoziții, degustări, discuții tematice și tururi ghidate prin livezile din Brezoi.

Eco Ruralis participă la discuția despre viitorul livezilor

Sâmbătă, 24 octombrie, între orele 17:00 și 18:30, la Primăria Brezoi, va avea loc masa rotundă dedicată livezilor, tradițiilor pomicole și relevanței acestora în prezent.

La discuție va participa Ramona Duminicioiu, din partea Asociației Eco Ruralis, alături de cercetătorul Cosmin Ivașcu de la Universitatea de Vest din Timișoara, profesorul universitar Soare de la Universitatea din Craiova și alți participanți locali.

Întâlnirea va oferi ocazia unui dialog despre conservarea soiurilor vechi, practicile agricole tradiționale, biodiversitatea livezilor și posibilitățile de valorificare a acestui patrimoniu în beneficiul comunităților.

Participarea Eco Ruralis la festival se înscrie în activitatea asociației de susținere a agriculturii țărănești, a biodiversității agricole și a drepturilor țăranilor de a păstra, utiliza și transmite mai departe resursele genetice și cunoștințele agricole locale.

Două zile de activități dedicate livezilor și comunității

Festivalul începe sâmbătă, 24 octombrie, în Piața din Brezoi, unde vizitatorii vor putea descoperi puieți din soiuri tradiționale și produse locale, precum fructe uscate, conserve, miere și plante medicinale.

Tot sâmbătă va fi inaugurată o livadă comunitară în EcoParc, prin plantarea unor puieți din soiuri locale și tradiționale. Activitatea va fi urmată de un picnic comunitar și o degustare de produse din zonă.

Duminică, 25 octombrie, programul continuă cu piața de produse locale și un tur ghidat al unor livezi din Brezoi, în cadrul căruia participanții vor putea afla mai multe despre soiurile de pomi fructiferi, practicile de îngrijire și biodiversitatea acestor spații.

Festivalul își propune și să readucă piața locală în centrul vieții comunitare, ca loc de întâlnire între producători și consumatori, dar și de schimb de experiențe și cunoștințe.

Livezile tradiționale, un patrimoniu care merită protejat

Livezile tradiționale reprezintă o parte importantă a peisajului agricol și cultural din România. Dincolo de producția de fructe, acestea contribuie la conservarea soiurilor locale, oferă habitate pentru polenizatori, păsări și alte specii și păstrează cunoștințe agricole transmise între generații.

În zona Brezoiului, livezile, pajiștile și pădurile formează un peisaj modelat de practicile agricole ale comunităților locale. Soiurile vechi de fructe, tehnicile de altoire, metodele tradiționale de îngrijire a pomilor și prelucrarea fructelor sunt parte a unui patrimoniu agricol care continuă să aibă valoare pentru agricultura de astăzi.

Pentru Eco Ruralis, protejarea acestei diversități agricole este strâns legată de susținerea țăranilor și a micilor producători, de păstrarea semințelor și a materialului săditor tradițional și de transmiterea cunoștințelor agricole locale. Livezile tradiționale arată importanța unei agriculturi bazate pe diversitate, adaptare la condițiile locale și utilizarea responsabilă a resurselor naturale.

Vă invităm la Festivalul Livezilor!

Eco Ruralis încurajează membrii, susținătorii și toți cei interesați de agricultura țărănească, biodiversitate și conservarea soiurilor tradiționale să participe la Festivalul Livezilor din Brezoi.

Când: 24–25 octombrie 2026

Unde: Brezoi, județul Vâlcea – Piața din Brezoi, EcoParc și Primăria Brezoi

Participarea Eco Ruralis: Sâmbătă, 24 octombrie, ora 17:00 – masă rotundă la Primăria Brezoi

Festivalul este organizat în cadrul proiectului european de cercetare INNATURE, în colaborare cu Primăria Orașului Brezoi, Liceul Teoretic „Gheorghe Surdu” și L’Atelier d’Architecture Autogérée.

Programul complet și informații suplimentare:

https://terrra.org/festivalul-livezilor/

Articolul Eco Ruralis participă la Festivalul Livezilor din Brezoi, 24–25 octombrie 2026 apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

Astra Film Festival ne invită să descoperim lumea fascinantă a păstoritului și a comunităților montane, prin filme documentare și o dezbatere despre prezentul și viitorul acestei ocupații ancestrale. Pe 22 octombrie, Eco Ruralis participă la discuția publică „Cine ține muntele viu?”, organizată după proiecția documentarului „Calea laptelui”, realizat de Dumitru Budrala, regizor și director al Astra Film Festival.

17 – 25 octombrie 2026 o nouă ediție a Astra Film Festival la Sibiu

Între 17 și 25 octombrie 2026, Sibiul găzduiește o nouă ediție a Astra Film Festival, un eveniment de referință pentru cinematografia documentară, care aduce în fața publicului povești despre oameni, comunități și realități sociale din întreaga lume.

„Muntele viu – Cine ține muntele viu?” – secțiune de filme despre păstorit și agricultura montană

Anul acesta, festivalul propune secțiunea tematică „Muntele viu – Cine ține muntele viu?”, dedicată păstoritului, transhumanței, agriculturii montane și comunităților care trăiesc în strânsă legătură cu muntele. Filmele secțiunii sunt prezentate în cadrul festivalului, cu proiecții programate pe 22, 24 și 25 octombrie, și ne invită să privim dincolo de imaginea idilică a turmelor pe pășunile alpine, către viețile, munca și provocările oamenilor care continuă aceste practici.

Dezbaterea publică „Cine ține muntele viu?” – joi, 22 octombrie, de la ora 17:00, la Sala Thalia din Sibiu

Un moment central al programului va avea loc joi, 22 octombrie, la Sala Thalia din Sibiu. De la ora 17:00, publicul este invitat la proiecția documentarului „Calea laptelui”, realizat de Dumitru Budrala, directorul Astra Film Festival. După proiecție, între 19:01 și 20:01, va avea loc dezbaterea publică „Cine ține muntele viu?”, moderată de jurnalistul Vitalie Cojocari, la care participă și Ramona Duminicioiu, președinta Asociației Eco Ruralis.

„Muntele viu” – povești despre păstori, transhumanță și comunitățile care trăiesc din munca lor

Ce înseamnă să petreci luni întregi pe drum cu turma? Cum se schimbă viața unei familii atunci când munca presupune despărțiri îndelungate, frig, izolare și incertitudine? Ce se întâmplă când pășunile sunt amenințate, iar produsele obținute din creșterea animalelor devin tot mai greu de valorificat?

Secțiunea „Muntele viu” explorează aceste întrebări prin documentare realizate în perioade și locuri diferite, din România până în Iran, Muntenegru și Statele Unite ale Americii.

„Iarba: lupta pentru viață a unei națiuni” (1925), realizat de Merian C. Cooper și Ernest Schoedsack, este un documentar mut despre transhumanța comunității Bakhtiari din Iran. Filmul urmărește o migrație sezonieră impresionantă, în care zeci de mii de oameni, împreună cu turmele lor, traversează râuri și munți pentru a ajunge la pășunile de care depinde supraviețuirea comunității. Realizat în urmă cu un secol, documentarul rămâne o mărturie extraordinară despre curajul, ingeniozitatea și rezistența oamenilor care trăiesc din păstorit. Filmul va fi proiectat pe 22 octombrie, de la ora 21:00, la Cinema City 7.

„La drum”, documentarul lui Dumitru Budrala despre ciobanii transhumanți din sudul Transilvaniei, surprinde o lume în care viața este organizată în jurul deplasării turmelor și al căutării pășunilor. Pornind de la o tragedie petrecută în 1997, filmul dezvăluie dificultățile celor care parcurg zilnic distanțe mari, dorm sub cerul liber și înfruntă vremea, animalele sălbatice și conflictele cu autoritățile. Este un portret direct al unei ocupații care presupune atât o mare libertate de mișcare, cât și riscuri și sacrificii greu de imaginat din afara acestei lumi. Proiecția are loc pe 22 octombrie, de la ora 21:00, la Sala Thalia.

„Muntele” (2026), regizat de Biljana Tutorov și Petar Glomazić, ne poartă în Muntenegru, unde Gara și fiica ei, Nada, trăiesc la o stână tradițională. Când un proiect de transformare a regiunii într-un poligon militar NATO amenință pășunile și gospodăria familiei, Gara devine o voce puternică a comunității, refuzând să renunțe la pământul și modul său de viață. Documentarul vorbește despre relația oamenilor cu teritoriul, despre dreptul comunităților de a-și apăra mijloacele de trai și despre curajul unei femei care se confruntă cu decizii luate departe de muntele pe care îl locuiește. Filmul are două proiecții: 22 octombrie, ora 16:00, la Cinema City 7, și 24 octombrie, ora 10:00, la Astra Film Cinema.

„Iarbă dulce” (Sweetgrass) urmărește una dintre ultimele mari deplasări ale turmelor de oi către pășunile montane din Montana, Statele Unite. Filmul surprinde munca păstorilor, relația lor cu animalele și cu peisajul, dar și efortul fizic și emoțional din spatele unei practici care se transformă și dispare treptat din anumite regiuni. Este o perspectivă asupra păstoritului care ne amintește că provocările acestei ocupații depășesc granițele României.

„Lână om oaie” (2026), documentarul regizorului austriac Walter Aigner, aduce în atenție o problemă economică și ecologică majoră: deși lâna este o resursă naturală valoroasă, o mare parte din producția europeană ajunge să fie distrusă, în timp ce fibrele sintetice domină piața. Urmărind activitatea a doi ciobani și traseul lânii, de la tunderea oilor până la utilizarea sau abandonarea ei, filmul explorează legăturile dintre creșterea animalelor, economie, biodiversitate și industria textilă. Prin interviuri realizate în 11 țări, documentarul arată cât de dificilă a devenit valorificarea unui produs care, timp de secole, a avut un rol esențial în gospodăriile pastorale. Proiecția are loc joi, 22 octombrie, de la ora 15:00, la Sala Thalia, fiind urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizorul Walter Aigner.

„Calea laptelui” (2026), cel mai recent documentar al regizorului Dumitru Budrala, ne apropie de viața unei familii de păstori din România. Un tată și fiul său străbat dealurile cu mii de oi, dormind sub cerul liber și înfruntând frigul, în timp ce mama îngrijește animalele și gospodăria de la munte și așteaptă întoarcerea copiilor de la internat. Filmul surprinde viața unei familii pentru care păstoritul înseamnă moștenire, muncă, despărțire și supraviețuire. Fără să idealizeze această existență, regizorul ne arată asprimea zilelor, dar și umorul, bucuria întâlnirilor și legăturile umane care fac posibilă continuarea unui mod de viață transmis din generație în generație. „Calea laptelui” va fi proiectat joi, 22 octombrie, de la ora 17:00, la Sala Thalia, în cadrul evenimentului DocTalk „Calea laptelui / Muntele viu”, urmat de dezbaterea publică de la ora 19:01. Filmul va putea fi văzut și duminică, 25 octombrie, de la ora 18:00, la Astra Film Cinema.

Privite împreună, aceste documentare ne arată că păstoritul nu este doar o ocupație a trecutului, ci o realitate vie, aflată la intersecția dintre tradiție și modernitate, economie și ecologie, libertatea oamenilor și constrângerile societății contemporane.

2026 este declarat de Organizația Națiunilor Unite Anul Internațional al Pajiștilor și Păstorilor

Păstoritul este una dintre cele mai vechi ocupații ale omenirii, dar și una dintre cele mai fascinante expresii ale capacității oamenilor de a trăi și de a se adapta în medii dificile. În România, oieritul și pășunatul au modelat timp de secole peisaje, comunități, economii locale, tradiții și identități culturale. Este o lume a muncii fizice intense, a cunoașterii animalelor, a anotimpurilor și a muntelui, dar și o lume a solidarității, a libertății, a riscurilor și a supraviețuirii. Nu este o lume perfectă și nici una care trebuie idealizată: există conflicte, inegalități, practici care trebuie îmbunătățite și provocări reale legate de condițiile de muncă, bunăstarea animalelor și protejarea naturii.

Dar păstoritul a demonstrat o remarcabilă reziliență, traversând schimbări politice, economice și sociale majore și găsind permanent modalități de adaptare la modernitate. Astăzi, în viața ciobanilor se întâlnesc întrebări despre hrană și securitate alimentară, criza climatică, biodiversitate, accesul la pășuni, proprietate, politici agricole, migrație, tehnologie și viitorul satului românesc.

În același timp, păstoritul extensiv contribuie la întreținerea pajiștilor, la conservarea unor habitate și la menținerea unor peisaje rurale modelate de activitatea umană de-a lungul secolelor. Aceste contribuții sunt recunoscute și la nivel internațional, 2026 fiind declarat de Organizația Națiunilor Unite Anul Internațional al Pajiștilor și Păstorilor.

Dincolo de imaginea romantică a ciobanului singuratic pe munte, descoperim o lume complexă, vie și profund contemporană, care merită cunoscută, înțeleasă și susținută. Iar pentru ca păstoritul să aibă un viitor, nu este suficient să îi recunoaștem valoarea culturală și ecologică. Este esențial ca oamenii care îl practică să poată trăi demn din munca lor.

Eco Ruralis, la dezbaterea „Cine ține muntele viu?” – despre viitorul păstoritului în România

Joi, 22 octombrie 2026, între orele 19:01 și 20:01, la Sala Thalia din Sibiu, Eco Ruralis participă la dezbaterea publică „Cine ține muntele viu?”, organizată de Astra Film Festival în cadrul programului DocTalk.

Discuția are loc după proiecția documentarului „Calea laptelui” (17:00–19:00), realizat de Dumitru Budrala, directorul Astra Film Festival, care aduce în fața publicului povestea unei familii de păstori din România și provocările unei ocupații transmise de-a lungul generațiilor.

Dezbaterea va fi moderată de jurnalistul Vitalie Cojocari, iar printre participanți se va afla Ramona Duminicioiu, președinta Asociației Eco Ruralis, organizație care reprezintă interesele țăranilor și micilor producători agricoli din România, inclusiv ale crescătorilor de animale. De asemenea, la dezbatere participă Dumitru Budrala, directorul Astra Film Festival.

România deține unul dintre cele mai mari efective de ovine din Uniunea Europeană, iar păstoritul continuă să fie o activitate importantă pentru numeroase gospodării și comunități rurale. Cu toate acestea, viitorul său este marcat de incertitudini. Cum putem asigura condiții economice, sociale și legislative în care păstoritul să continue să existe și să se dezvolte? Cum pot crescătorii de animale să obțină venituri corecte pentru produsele lor? Cum pot fi susținute micile gospodării pastorale și accesul acestora la pășuni, procesare și piețe de desfacere? Ce schimbări sunt necesare pentru ca generațiile tinere să poată vedea un viitor în această ocupație?

Acestea sunt câteva dintre întrebările esențiale pe care dezbaterea le aduce în fața publicului.

Prin participarea sa, Eco Ruralis își propune să aducă în prim-plan experiențele și nevoile concrete ale crescătorilor de animale și ale comunităților rurale, pentru care păstoritul nu este doar o tradiție culturală, ci o activitate economică, o sursă de hrană și venit și, adesea, fundamentul unui întreg mod de viață.

Ne dorim ca discuția să meargă dincolo de nostalgia pentru o lume tradițională și să deschidă un dialog despre condițiile necesare pentru ca păstoritul să rămână o activitate vie, viabilă și respectată.

Vă invităm la film și la dezbatere! Cine va ține muntele viu în viitor?

Ne dorim o sală plină, cu oameni curioși, cu întrebări, experiențe și perspective diferite: agricultori, crescători de animale, tineri, cercetători, iubitori ai muntelui, ai filmului documentar și ai satului românesc.

Veniți să vedem filmele, să ascultăm poveștile și, mai ales, să discutăm împreună!

Programul secțiunii „Muntele viu” și informații despre filme și bilete

Programul dezbaterii „Calea laptelui / Muntele viu”

Foto: ASTRA Film Festival

Articolul Pe 22 octombrie Eco Ruralis participă la Astra Film Festival, la dezbaterea despre viitorul păstoritului apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

A fost o vreme când bobul creștea în grădinile țărănești, alături de fasole, mazăre și alte leguminoase, sau păstăioase, cum se spune pe la țară. Cu boabele sale mari, bobul era și este o mâncare simplă, hrănitoare și accesibilă. Se consuma proaspăt, în sezon, sau uscat, păstrat pentru lunile reci. Astăzi, această leguminoasă aproape că a dispărut din bucătăria românească, deși odinioară făcea parte din alimentația gospodăriilor țărănești și orășenești.

Cum am ajuns să uităm bobul?

Pierderea bobului din alimentația noastră este legată și de transformările profunde prin care a trecut agricultura românească în secolul XX.

În perioada comunistă, colectivizarea agriculturii (1949–1962) a restrâns drastic autonomia țăranilor asupra pământului, mijloacelor de producție și alegerii culturilor. Agricultura a fost reorganizată în jurul cooperativelor de stat și al planificării centralizate, în detrimentul multor practici ale gospodăriei țărănești.

Într-o perioadă destul de rapidă, asta a dus la uniformizarea producției agricole și la dispariția bobului din grădini, din bucătării dar și dispariția cunoștințelor despre cultivarea, păstrarea și prepararea acestor plante. Mai târziu, în anii 1980, lipsurile și raționalizarea alimentelor au limitat și mai mult posibilitățile de alegere ale consumatorilor și țăranilor.

De asemenea, urbanizarea, schimbarea obiceiurilor culinare și orientarea agriculturii către un număr redus de culturi comerciale au contribuit, la marginalizarea sa. Totuși, pierderea autonomiei țărănești a reprezentat o ruptură importantă în relația dintre oameni, semințe și hrană.

O leguminoasă cu valoare nutritivă remarcabilă

Bobul (Vicia faba) este bogat în proteine vegetale și fibre alimentare, care contribuie la sațietate și la o digestie sănătoasă. Furnizează folat (vitamina B9), fier, magneziu și potasiu, fiind un ingredient valoros într-o alimentație diversificată.

Poate fi pregătit în ciorbe, tocănițe, poate fi pasat, pregătit în salate sau mâncăruri cu usturoi și verdețuri. Bobul are gustul simplu și bogat: dulceag și proaspăt când este tânăr, cremos și ușor aromat, cu note de nucă, atunci când este gătit. O savoare delicată, consistentă, undeva între mazăre și fasole.

De ce avem nevoie de mai multe surse de proteine?

Într-o lume în care creșterea industrială a animalelor pune o presiune considerabilă asupra mediului, agravând schimbările climatice prin emisii de gaze cu efect de seră, consum de resurse și poluarea apei și a solului, diversificarea surselor de proteine devine tot mai importantă.

Producția globală de proteine vegetale se bazează excesiv pe soia, cultivată pe suprafețe extinse, inclusiv pentru furajarea animalelor. Cultivarea sa necesită consum mare de apă.

Bobul reprezintă o alternativă valoroasă, mai ales în sistemele agricole adaptate condițiilor locale. Poate valorifica precipitațiile din perioadele mai umede și poate fi cultivat cu mai puține irigații sau deloc.

În plus, bobul poate fixa azotul în sol, contribuind la fertilitatea acestuia și la reducerea necesarului de îngrășăminte chimice.

Să readucem bobul în grădini și în farfurii!

Redescoperirea bobului înseamnă mai mult decât recuperarea unui aliment. Înseamnă diversificarea alimentației, îmbogățirea agrobiodiversității în grădinile țărănești.

Prin proiectul european Horizon Europe PROSPER, specii vechi de leguminoase, mai puțin cultivate astăzi, sunt readuse în atenția țăranilor și consumatorilor din România. Culturile experimentale de bob realizate de Eco Ruralis în județul Buzău, în satele Dâmbroca și Vadu Pașii, contribuie la explorarea potențialului acestei plante pentru alimentație și agricultură.

Povestea bobului în format pdf.

Material realizat prin proiectul Horizon Europe Promovarea speciilor vechi de leguminoase, rezistente la condiții adverse, pentru o agricultură durabilă și securitate alimentară – PROSPER. www.prosper-horizon.eu

Articolul Povestea bobului – leguminoasa uitată din bucătăria țărănească apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

În perioada 16–18 septembrie 2026, Eco Ruralis a participat la cea de-a doua ediție a Conferinței Internaționale de Biologie Funcțională, organizată în Varna, Bulgaria, de către Institutul de Fiziologia Plantelor și Genetică (IPPG) al Academiei de Științe a Bulgariei (BAS), în colaborare cu Secția de Fiziologie și Biochimie Vegetală a Uniunii Oamenilor de Știință din Bulgaria.

Pentru Eco Ruralis, a fost un moment foarte important: a fost pentru prima dată când am participat cu o prezentare la o conferință științifică de acest fel.

Ramona Duminicioiu, președinta Eco Ruralis, a fost invitată să susțină prezentarea „Agroecologia și sistemele alimentare din România: perspectiva micilor producători asupra crizei actuale”.

Conferința a adus împreună cercetători din mai multe țări și din diferite domenii ale biologiei: fiziologia plantelor, genetica, biologia celulară și moleculară, biodiversitatea, resursele genetice, biotehnologia, agricultura și știința alimentelor.

Au participat cercetători din Bulgaria, Ungaria, Turcia și Franța, iar în comunitatea științifică prezentă s-au aflat și cercetători originari din Ucraina și Siria, care își continuă în prezent activitatea de cercetare în alte țări din regiune.

Pentru noi a avut o semnificație aparte și faptul că această conferință a fost organizată în Europa de Est, de cercetători din Bulgaria. Avem nevoie de mai multe astfel de întâlniri în regiunea noastră și de o colaborare mai puternică între cercetători, agricultori și organizațiile lor.

Mulțumim Institutului de Fiziologia Plantelor și Genetică al Academiei Bulgare de Științe, prof. dr. Valya Vassileva, președinta conferinței, și întregii echipe de organizare pentru invitație, pentru ospitalitate și pentru schimbul extraordinar de idei pe care l-am avut în aceste zile.

De ce este România atât de interesantă pentru această discuție?

Prezentarea Eco Ruralis a pornit de la o realitate aparte a agriculturii din România: 31,8% din toate fermele Uniunii Europene se află în țara noastră. România are aproximativ 2,84 milioane de exploatații agricole, iar 95,8% dintre ele au mai puțin de 10 hectare. În spatele acestor cifre sunt milioane de oameni care lucrează zi de zi cu pământul, semințele, plantele, animalele, apa, insectele și natura din jurul fermelor lor.

De aici a pornit una dintre întrebările principale ale prezentării: ce înseamnă existența unui număr atât de mare de mici producători pentru biodiversitate, pentru ceea ce știm despre plante și agricultură și pentru securitatea alimentară?

Micile ferme nu produc doar hrană. Mulți țărani păstrează și înmulțesc soiuri locale, cultivă mai multe specii și varietăți, fac observații în câmp despre cum se schimbă plantele de la un an la altul și își adaptează modul de lucru în funcție de sol, apă, climă, boli sau dăunători. Toate acestea înseamnă experiență acumulată în ani și generații de agricultură.

Țăranii nu sunt doar beneficiari și utilizatori de informații. Ei învață permanent din ceea ce fac.

Unul dintre mesajele principale ale prezentării a fost că agricultorii nu trebuie văzuți doar ca oameni cărora cercetătorii le spun ce și cum să facă. Țăranii observă, încearcă, aleg, compară și se adaptează.

Un țăran care păstrează semințe observă, de exemplu, care plante rezistă mai bine la secetă, care sunt mai sensibile la boli, care se adaptează mai bine la solul său sau care produc mai bine în anumite condiții. Apoi selectează semințele, încearcă din nou anul următor și transmite mai departe ceea ce a învățat.

Această experiență practică nu este același lucru cu cercetarea făcută într-un laborator sau într-un institut. Știința și experiența din fermă au metode diferite. Dar cercetătorul și țăranul lucrează, în cele din urmă, cu aceleași resurse: plante, semințe, sol, apă, microorganisme, animale și mediul în care toate acestea trăiesc. De aceea este atât de important să se întâlnească.

Țăranii au nevoie de cercetători. Cercetătorii au nevoie de țărani.

Aceasta a fost una dintre ideile pe care am vrut cel mai mult să le aducem la conferința din Bulgaria. Agricultura se schimbă rapid. Schimbările climatice, seceta, temperaturile extreme, bolile plantelor și multe alte probleme îi obligă pe agricultori să se adapteze.

Cercetarea poate ajuta enorm. Cercetătorii pot explica ce se întâmplă în interiorul unei plante atunci când este afectată de secetă, cum funcționează anumite caracteristici genetice, ce se întâmplă în sol sau cum interacționează plantele cu microorganismele și insectele.

Dar și cercetătorii au nevoie de oamenii care sunt în teren în fiecare zi. Țăranii pot spune ce observă, ce probleme apar, ce varietăți funcționează în anumite locuri, ce s-a schimbat în ultimii ani și ce întrebări au nevoie de răspunsuri.

Ferma și laboratorul nu trebuie să fie două lumi separate.

Avem nevoie de mai multe situații în care cercetătorii și țăranii pun întrebările împreună, testează soluții și învață unii de la ceilalți. Agroecologia poate crea tocmai această legătură între cercetare și experiența de zi cu zi din ferme. Nu putem vorbi despre plante fără să vorbim și despre oamenii care le cultivă

O altă parte a prezentării noastre a fost dedicată crizei prin care trec micii producători.

Mesajul a fost simplu: nu putem vorbi despre cât de rezistentă este o fermă fără să vorbim și despre situația oamenilor care o întrețin. În prezentare, această idee a fost formulată prin legătura dintre reziliența agroecosistemelor și cea a oamenilor care le gestionează.

Un țăran se poate adapta la un an dificil. Poate schimba anumite culturi, poate folosi alte semințe, poate găsi alte metode de lucru.

Dar ce se întâmplă când mai multe probleme apar în același timp? Schimbările climatice, creșterea costurilor de producție, prețurile mici sau instabile, dificultatea de a ajunge pe piață, concentrarea terenurilor, migrația și îmbătrânirea populației rurale se adună.

Pentru un mic producător, toate acestea ajung la câteva întrebări foarte simple: mai pot continua să fac agricultură? Îmi pot păstra pământul? Pot să trăiesc din ceea ce produc? Cine va continua ferma după mine? Sunt ascultat atunci când se iau decizii care îmi afectează munca?

Țăranii sunt obișnuiți cu perioade grele și au găsit multe moduri de a se adapta. Diversifică producția, păstrează semințe adaptate condițiilor locale, combină metode vechi cu soluții noi și se bazează pe familie, comunitate și cooperare.

Această capacitate de adaptare este foarte importantă. Dar nu putem cere agricultorilor să suporte la nesfârșit tot mai multe presiuni doar pentru că au demonstrat că sunt rezilienți.

Cazul neonicotinoidelor: când țăranii se implică pentru protejarea naturii și agriculturii

În cadrul conferinței am prezentat și experiența Eco Ruralis privind neonicotinoidele în România. După ani de acțiuni publice, Eco Ruralis a contestat în instanță autorizațiile acordate pentru utilizarea acestor pesticide. În 2025 au apărut primele hotărâri de suspendare, iar la 25 februarie 2026 Curtea de Apel Cluj a anulat autorizațiile contestate.

Am vorbit despre acest caz pentru că arată că țăranii și organizațiile lor nu trebuie să fie doar spectatori atunci când se iau decizii care afectează agricultura și biodiversitatea.

Cercetarea ne ajută să înțelegem efectele diferitelor practici asupra plantelor, polenizatorilor, solului și mediului. Dar pentru ca rezultatele cercetării să ajungă să conteze și în teren, este nevoie și de oameni care să le folosească, să le discute și, atunci când este nevoie, să ceară schimbări.

Pentru Eco Ruralis, participarea la Conferința Internațională de Biologie Funcțională a fost o ocazie extraordinară de a asculta cercetători, de a pune întrebări, de a descoperi cercetări noi și de a discuta despre lucrurile pe care știința și agricultura practică le pot face împreună. Ne-am întors din Bulgaria cu contacte noi, idei noi și cu dorința de a continua aceste legături.

Ne bucurăm cu atât mai mult că această întâlnire a avut loc în Europa de Est și a fost organizată de cercetători din Bulgaria. Regiunea noastră are foarte multă experiență, biodiversitate, cercetare și oameni de la care putem învăța.

Website-ul oficial al Conferinței Internaționale de Biologie Funcțională: https://funbio.bio21.bas.bg/

Articolul Eco Ruralis la Conferința Internațională de Biologie Funcțională din Bulgaria apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

Acum povestea noastră este în cursa pentru Premiul Publicului. Dacă și voi credeți că albinele, pământul și hrana noastră trebuie să fie protejate și că statul trebuie să respecte legea, vă rugăm să ne acordați votul vostru.

Articolul Eco Ruralis și Romapis sunt nominalizate la Gala Premiilor Participării Publice apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

Pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a de la Școala Generală din Bozioru, vizita în grădina agroecologică a lui Bogdan Suliman din Vadu Pașii nu a fost o simplă excursie. Mulți dintre ei au venit cu propriile experiențe și chiar cu fotografii din grădinile familiilor lor.

Însoțiți de profesoara Marta Vîscuț, elevii au revenit în comunitatea Eco Ruralis după mai multe activități și vizite la care au participat în ultimul an. Ei au primit semințe țărănești de la Eco Ruralis, pe care le-au cultivat împreună cu părinții și bunicii în grădinile de acasă. Astfel, întâlnirea cu Bogdan Suliman a devenit o ocazie de a împărtăși rezultatele acestei experiențe.

Tinerii au venit pregătiți. Au arătat fotografii cu tomatele crescute din semințele primite de la Bogdan și au povestit despre recoltele obținute și despre ceea ce au învățat lucrând alături de părinții lor.

În grădina agroecologică din Vadu Pașii, schimbul de experiență a mers în ambele direcții. Elevii au aflat mai multe despre metodele folosite de Bogdan pentru a cultiva legume sănătoase și pentru a proteja biodiversitatea, iar gazda a avut ocazia să vadă cum semințele oferite cu generozitate și-au găsit locul în grădinile familiilor din Bozioru.

Dialogul dintre generații s-a construit în jurul unei experiențe comune: cultivarea hranei. Deși sunt încă elevi, mulți dintre participanți sunt deja implicați în grădinile gospodăriilor lor și cunosc bine muncile agricole. Tocmai de aceea, întâlnirea nu a fost una în care unii predau și alții ascultă, ci una în care fiecare a avut ceva de împărtășit.

Astfel de momente arată cât de important este ca semințele să circule împreună cu poveștile, cunoștințele și experiențele oamenilor care le cultivă. Dincolo de recolte, se construiesc legături între comunități și între generații.

Vizita de la Vadu Pașii a fost, înainte de toate, o întâlnire între oameni care împărtășesc aceeași bucurie de a cultiva. Iar fotografiile cu tomatele crescute în grădinile din Bozioru au fost poate cea mai frumoasă dovadă că semințele țărănești duc mai departe nu doar recolte, ci și relații, încredere și comunitate.

Articolul Schimb de experiență între adolescenti din satul Bozioru și Eco Ruralis apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

Membri ai asociației Eco Ruralis, în frunte cu Stela Zămoiu, membră a Comitetului de Coordonare și nea’ Ion Zămoiu, participă și în acest an la evenimentele de distribuție gratuită de semințe „Semințe cu Suflet”, organizate de grupul autonom cu același nume. Aceste întâlniri au devenit, de-a lungul timpului, un reper esențial pentru schimbul liber de semințe țărănești și pentru consolidarea comunităților care păstrează vii practicile agricole tradiționale.

Seria evenimentelor din 2026 a început astăzi, 14 februarie, la Ploiești, la Școala Generală „H. M. Berthelot”, în cartierul Nord.

Următoarele întâlniri sunt programate în mai multe orașe din țară:

• București – 28 februarie, ora 10:00, spațiul comunitar „The Legacy”, str. Gazelei nr. 44 (eveniment organizat de inițiativa Semințe Libere)
• Pitești – 7 martie, ora 10:00, Colegiul Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu”, str. Intrarea Teilor nr. 4
• Timișoara – 14 martie, ora 10:00, Liceul Waldorf
• Iași – 21 martie, ora 10:00, Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi”
• Satu Mare – 18 aprilie, ora 10:00, Biblioteca Județeană Satu Mare, str. Iuliu Maniu nr. 2
• București – 1 august, Festivalul Tomatelor și Biodiversității, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
• Sibiu – 22 august, Festivalul Tomatelor și Biodiversității, Muzeul ASTRA

Pe măsură ce se organizează și alte evenimente, puteți afla despre ele pe pagina de facebook a Grupului Semințe cu Suflet.

Aceste evenimente creează un spațiu deschis în care semințele sunt dăruite mai departe, iar cunoștințele circulă liber între țărani, grădinari și toți cei interesați de o agricultură sănătoasă și diversă. Dincolo de schimbul concret de semințe, întâlnirile sunt despre încredere, solidaritate și responsabilitatea comună de a proteja patrimoniul agricol.

Stela și Ion Zămoiu, Ploiești, 14 februarie 2026

De ce contează semințele țărănești?

Pentru Eco Ruralis, semințele țărănești reprezintă mai mult decât un mijloc de producție. Ele sunt rezultatul unei selecții îndelungate, realizate de generații de țărani, și constituie fundamentul unei hrane variate, nutritive și adaptate condițiilor locale. În același timp, aceste semințe poartă identitatea culturală a comunităților rurale și contribuie la menținerea biodiversității agricole.

În contextul actual, marcat de expansiunea agriculturii industriale, de presiunea organismelor modificate genetic și de extinderea drepturilor de proprietate intelectuală asupra resurselor genetice, semințele țărănești devin tot mai vulnerabile. De aceea, încă din 2009, Eco Ruralis lucrează pentru recunoașterea Dreptului la Semințe, susținând dreptul țăranilor de a cultiva, multiplica, salva, schimba și vinde semințele obținute în propria gospodărie, precum și dreptul de a participa la deciziile privind utilizarea și conservarea acestora.

Evenimentele „Semințe cu Suflet” sunt o expresie concretă a acestui drept și o formă de rezistență prin practică, prin gesturi simple care păstrează vie legătura dintre oameni, semințe și pământ.

Îi încurajăm pe toți membrii Eco Ruralis să fie parte din aceste întâlniri, să aducă semințele proprii și să contribuie la această mișcare care crește organic, de la an la an. Fiecare participare înseamnă continuitate, fiecare schimb de semințe înseamnă diversitate și speranță. 🌱

Articolul Semințele circulă, tradiția continuă: Eco Ruralis susține evenimentele „Semințe cu Suflet” 2026 apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

Astăzi, 15 decembrie, Școala Generală din Bozioru, județul Buzău, a găzduit un eveniment educativ în cadrul Școlii Altfel. Elevii au participat la o serie de activități coordonate de Bogdan Suliman, specialist în permacultură și membru al comitetului de coordonare Eco Ruralis. Activitățile au fost gândite pe baza unui plan de lecții amplu, adaptat însă într-o formulă condensată, de o singură zi, astfel încât copiii să poată vedea și înțelege esențialul.

Ziua a început cu discuții libere, pe înțelesul tuturor. Ce înseamnă să ai grijă de pământ? De ce contează solul, apa și plantele? Ce e permacultura și de ce nu trebuie să forțăm natura, ci să lucrăm cu ea? Fără definiții complicate, doar exemple simple, din viața de zi cu zi.

Apoi, atenția s-a mutat către ciuperci. Copiii au vorbit despre ciupercile pe care le cunosc din pădure sau din curțile lor și au aflat care este rolul acestora în natură. S-a discutat despre cum cresc ciupercile, de ce sunt importante pentru sol și pentru descompunerea materiei organice și ce legătură au cu sănătatea plantelor.

Un alt moment important a fost cel dedicat plantelor medicinale și ceaiurilor. Elevii au vorbit despre ceaiurile pe care le cunosc de acasă, au aflat cum se culeg și se usucă plantele și care este diferența dintre infuzie și decoct. Discuția a mers mai departe, spre rolul plantelor perene în natură și felul în care rădăcinile lor ajută solul să rămână sănătos.

Partea practică a zilei a adus multă energie. Din ziare vechi, copiii au învățat să facă ghivece din hârtie, prin pliere, pas cu pas. A fost o lecție despre reducerea risipei și despre cum lucrurile simple pot avea o a doua viață. Fiecare ghiveci a fost etichetat și pregătit pentru răsaduri.

La finalul activităților, Bogdan Suliman a adus semințe pentru copii și profesori, menite să fie folosite mai departe, acasă sau în grădina școlii. Semințele provin de la Casa de Semințe din Dâmbroca, administrată de Stela Zămoiu, o inițiativă locală care păstrează și multiplică soiuri adaptate zonei. Gestul a fost primit cu bucurie și a legat discuțiile din timpul zilei de ceea ce poate continua, concret, după eveniment.

Tot în urma acestei întâlniri, s-a stabilit și o colaborare pe termen mai lung între Eco Ruralis și Școala Generală din Bozioru. Scopul este ca astfel de activități să nu rămână izolate, ci să se dezvolte în timp, prin lecții practice, grădină școlară și implicarea comunității locale.

Pe parcursul întregului eveniment, copiii au pus întrebări, au lucrat în echipă și au fost implicați. Nu a fost o lecție „despre” natură, ci una în legătură directă cu natura.

Pentru Eco Ruralis, astfel de întâlniri arată cât de important este ca educația de mediu să fie vie, practică și apropiată de realitatea rurală. Iar pentru copiii din Bozioru, ziua de astăzi a fost, poate, începutul unei alte relații cu pământul pe care cresc.

Evenimentul a fost o cooperare între Eco Ruralis și Școala din Bozioru și a fost organizat în cadrul proiectului Rebooting the Food System: Youth Engagement for Agroecology and Due Diligence, cu co-finanțare din partea Comisiei Europene.

Proiectul este implementat în România de asociația Mai bine împreună cu asociația Eco Ruralis, printr-un mecanism de subfinanțare. Conținutul acestui material intră în responsabilitatea asociației Eco Ruralis și nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene.

Articolul Școala Altfel la Bozioru: văzută prin ochii copiilor de la sat apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.