Datele provizorii cu privire la gospodăriile țărănești publicate în martie 2022 de către Institutul Național de Statistică în urma realizării Recensământului General Agricol în 2020 sunt cel puțin îngrijorătoare. Astfel, între 2010 și 2020 au dispărut 488 000 de exploatații agricole cu suprafața de sub 1 hectar[1]. Asta înseamnă că, dacă în 2010 existau puțin peste 2 milioane de gospodării țărănești cu suprafața de sub 1 hectar, în prezent mai există doar 1 milion și jumătate.

La fel de îngrijorător este și faptul că grădinile familiale ocupau o suprafață de 184 000 hectare în 2010. Până în 2020, 58 000 de hectare din aceste terenuri au dispărut sau le-a fost schimbată destinația. Asta înseamnă că o treime (31.86%) din suprafața grădinilor țărănești nu mai este lucrată de familiile de țărani.

Suprafața terenurilor arabile este în creștere față de 2010[2]. În același timp însă, suprafața ocupată de pășuni și fânețe – folosite în mod tradițional în comun de către comunitățile sătești pentru creșterea animalelor – este în scădere de la 4 506 000 hectare în 2010 ajungând la 3 724 000 de hectare  în 2020 (o scădere de 18%). Reducerea efectivelor de animale în gospodăriile țărănești este o problemă strâns legată de acest fenomen.

Așadar, ce se întâmplă cu țăranii respectivi și ce se întâmplă cu pământul?

În paralel, numărul exploatațiilor care utilizează o suprafață mai mare de 10 hectare aproape s-a dublat în intervalul 2010 – 2020, crescând de la 2.2% la 4.2%. Astfel, în cazul firmelor și întreprinderilor agricole, suprafața agricolă utilizată medie pe o exploatație agricolă a fost de 194,78 hectare în 2020, comparativ cu 190,78 ha în anul 2010. Creșterea nu se bazează atât pe investiții reale în agricultură sau dezvoltatea competitivității și sustenabilității economice a sectorului agricol, cât pe concentrarea terenurilor și acaparea lor în detrimentul țăranilor și micilor fermieri.

Fenomenul de concentrare și acaparare a terenurilor – raportat în trecut de Eco Ruralis[3], și dispariție a gospodăriilor țărănești și a micilor producători este susținut și încurajat la nivel instituțional de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Mecanismele prin care se favorizează marile întreprinderi agricole și se saboteză gospodăriile tradiționale sunt în principal instrumentele financiare – subvențiile dar și măsurile de sprijin din Planul ațional de ezvoltare rurală. Ultima versiune a  Planului Național Strategic pentru 2023 – 2027, trimis către Comisia Europeană în vederea alocării de fonduri  europene prezintă în termeni duri gospodăriile țărănești ca pe o piatră de moară a societății. Ministerul propune o limita generală de minim 1 hectar pentru oferirea de subvenții in sectorul vegetal, excluzând voit micile gospodări țărănești [4]. În același timp, conform intervențiilor propuse, marile întreprinderi pot ajunge să primească subvenții și de 15 milioane de euro pe exploatație agricolă, fapt notat de altfel și de Comisia Europeană [5].

Lipsa de infrastructură și servicii publice sau sociale în mediul rural fac ca viața la țară în România să fie dificilă și scumpă. Lipsa de sprijin financiar pentru țărani și mici producători din partea statului contribuie la abandonarea agriculturii și la vinderea terenurilor pentru a-și putea asigura supraviețuirea. Se mai adaugă aici și alte fenomene, precum îmbătrânirea populației rurale, reglementările sanitar veterinare discriminatorii, problema accesului la piață sau lipsa unei reglementări pentru producția de  semințe tradiționale țărănești.

Astfel, aducerea la sapă de lemn a mediului rural duce la dispariția foarte rapidă a gospodăriilor țărănești și a țăranilor. Efectele nu întârzie să apară, fie ele socio-economice sau de mediu. Șomajul crescut în mediul rural, depopularea satelor și emigrația masivă sunt realități pe care decidenții și instituțiile statului nu par să le ia în considerare. Deșertificarea din cauza metodelor nesustenabile și a produselor chimice folosite în agricultură industrială, inundațiile și alunecările de teren din cauza defișărilor sunt încă privite ca fenomene izolate, necorelate cu distrugerea agriculturii tradiționale sau agroecologice țărănești. Nota de plată a dispariției agriculturii țărănești o plătim cu toții de cel puțin două ori. Zi de zi când achităm prețurile exorbitante ale produselor alimentare industriale pe care le cumpărăm din supermarket. Și atunci când problemele de sănătate cauzate de alimentația defectuoasă sau catastrofele “naturale” ne prind din urmă.

În contextul actualei crize de securitate alimentară cu care ne confruntăm, agravate de invazia Ucrainei care e nevoită să ducă o bătălie și pe frontul agricol, dispariția țăranilor nu face decât să adâncească problema sărăciei, a foametei și a malnutriției. Acest fenomen trebuie oprit până nu este prea târziu.

Vizavi de această problemă acută, președintele Asociației Eco Ruralis, Attila Szocs, declară următoarele:

“Fiecare gospodărie țărănească înseamnă câte o familie de țărani care muncește pământul, îngrijindu-se de sănătatea lor, a animalelor și a naturii cu care lucrează. În România, majoritatea gospodăriilor și fermelor de familie sunt foarte mici si sunt interdependente. Ele sunt esențiale pentru a asigura supraviețuirea comunițăților rurale, pentru a produce hrană locală și de calitate, menținând vie cultura rurală. Indiferența autorităților și injustițiile prevăzute de lege la care familiile de țărani sunt constant supuse – începând cu lipsa de infrastructură, servicii publice și sociale în mediul rural, dar și acapararea terenurilor și criminalizarea producției de semințe în sistem gospodăresc conduc la dispariția modului de viață țărănesc. Marginalizarea țăranilor și micilor producători de hrană datorită liberalizării piețelor, din cauza macro-economiei globale, și din cauza unei gândirii asteia pur economice și antisociale despre hrană îi face să nu își mai poată asigura o viață decentă, pentru ei și familiile lor.

Asociația noastră atrage atenția reprezentanților politici, factorilor de decizie la nivel național și local, precum și publicului larg în general că asistăm la dispariția rapidă și nestăvilită a milioane de familii de țărani din România. Consecințele dispariției modului țărănesc de viață le simțim deja cu toții: prețuri exorbitante la alimente industriale, importate și proaste, precum și probleme de mediu din ce în ce mai grave! Dispariția gospodăriilor țărănești trebuie oprită acum!”

Niciun pământ fără țărani,
Niciun țăran fără pământ!

[1] https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/rga_2020r.pdf

[2] https://insse.ro/cms/ro/content/recens%C4%83m%C3%A2ntul-general-agricol-runda-2020-%E2%80%93-date-provizorii 

[3] https://www.accesstoland.eu/IMG/pdf/land_grabbing_in_romania_report_eco_ruralis_2015_finalsmall.pdf

[4] https://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/2022/PNS_PAC_2023-2027-versiunea_1.1-18.10.2022-.pdf – pag. 263

[5] https://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/plan-national-strategic/2022/obs-CE-PNS-2023-2027-RO.pdf – pag. 9

Articolul 134 de gospodării țărănești dispar zilnic în România apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

Deși obiectivele și scopul propuse de Pactul Verde European, strategia De la Fermă la Furculiță și Politica Agricolă Comună sunt foarte ambițioase, politicile funciare – care dețin control asupra terenurilor, destinației lor, folosinței și duratei de folosință, precum și a beneficiarilor lor – vor fi esențiale în determinarea succesului per ansamblu al acestor inițiative.

După cum descrie raportul lansat, decidenții politici trebuie să integreze solicitările îndelungate ale țăranilor și ale organizațiilor societății civile referitoare la politicile funciare în vederea asigurării accesului la pământ pentru mici producători și țărani, garantării transparenței în privința tranzacțiilor funciare și abordării cauzelor sistemice ale acaparării terenurilor și concentrării acestora.

Actualele plăți de bază ale Politicii Agricole Comune corelate cu dimensiunea fermelor alimentează concentrarea terenurilor agricole și încurajează fermierii bogați să adopte o strategie prin care să beneficieze de toate câștigurile, ceea ce conduce la un exces dramatic în special în noile state membre din Europa Centrală și de Est. Aceste fonduri din cadrul PAC trebuie să fie redirecționate și să prioritizeze fermele mici și medii, tinerii țărani și nou-intrații în agricultură, prin intermediul plafonării și plăților redistributive. Organizarea comună a piețelor trebuie de asemena să fie consolidată astfel încât țăranii să fie mai puțin vulnerabili în fața pieței și a fluctuațiilor de preț și să poată câștiga venituri decente.

Un model bazat pe suveranitate alimentară, agricultură agroecologică și administrare a terenurilor trebuie să fie inclus în Pactul Verde European și în strategia De la Fermă la Furculiță. Acest lucru ar presupune:

• îndepărtarea de negocierile Acordurilor de Liber Comerț, care vătămează producătorii de hrană sustenabili și mediul de pretutindeni în lume;

• implementarea de instrumente și legislații la nivel european, precum un Observator European al Terenurilor, o Directivă europeană funciară și un grup la nivel înalt sau un dialog permanent întreținut cu societatea civilă în vederea analizării impactului politicilor referitoare la pământ și informării viitorilor decidenți politici.

Acești pași vor da tonul și vor încuraja statele membre să dezvolte politici funciare naționale și regionale care să faciliteze în mod democratic și transparent accesul la pământ pentru agroecologie.

Raportul “Rădăcinile rezilienței: Politici funciare pentru o tranziție agroecologică în Europa” poate fi citit integral în limba română AICI, limba engleză AICI, iar sumarul executiv în limba engleză AICI.

În vederea continuării și dezvoltării dezbaterii în jurul pământului în acest context, Mișcarea Nyeleni ECA și parteneriatul Strategii Inovatoare privitoare la Pământ vor organiza în 25 februarie, de la ora 15:00, o conferință online publică, cu invitați din partea societății civile și reprezentanți din partea instituțiilor publice.

Întregistrarea la eveniment se poate realiza aici: https://zoom.us/webinar/register/WN_7GjCWrUKQjSK1AH-wJdSnQ

Articolul Politicile funciare sunt esențiale pentru tranziția către agroecologie în Europa apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.