Agroecologia este un mod de viață, o istorie nouă despre umanitatea care se hrănește într-un mod conștient față de mediul înconjurător. Dintre toate abordarile agricole, agroecologia este cea mai sustenabilă modalitate de a produce și de a consuma hrana. „Cum să hrănim 7 miliarde de oameni?” este întrebarea arzătoare pe care mulți dintre noi o ridică. Revoluția agrară de acum 10.000 de ani a provocat un haos general în întreaga lume. A avut ca rezultat explozia demografică și, implicit, devastarea mediului înconjurător. Agricultura industrială a condus la poluare la scară mare și este un factor decisiv în schimbarea climatică, în uzarea solului, în deșertificare, poluarea apei, în distrugerea pădurilor tropicale și în dispariția numeroaselor specii. Agricultura industrială ne-a redus opțiunile alimentare la câteva monoculturi și a catalizat producția de hrană nesănătoasă, care cauzează un număr tot mai mare de boli cronice printre consumatori. De asemenea, a condus la scăderea drastică a numărului de țărani și țărănci, iar puținii rămași muncesc în condiții de stres și datorii în creștere.

Toate acestea nu au cum să nu ne facă să ne întrebăm dacă nu cumva ne era mai bine pe vremea când eram doar niște simpli vânători și culegători. Oare ar trebui să ne întoarcem la aceste obiceiuri, toți cei 7, 8 sau 9 miliarde de locuitori ai planetei? Deși experimentul ar fi interesant, sunt șanse foarte mari să stârnească violență, foamete și disperare, mai mare decât în prezent. Agricultura pare să fie cel mai bun model pentru a hrăni populația lumii în acest moment. Dar ce fel de agricultură? Industrială? Chimică? Monocultură? Ieftină, rapidă si cu productivitate maximă, dar de o slabă calitate? Inovativă? Inteligentă? De precizie? Sau în armonie cu natura, lentă, holistică, ciclică, diversă, nici prea mult, nici prea puțin?

Ești și tu parte din sistemul alimentar agroecologic?

Dacă mâncarea pe care o pui în farfurie azi provine de la un țăran pe care îl cunoști personal, știi că a fost cel mai probabil cultivată fără substanțe chimice, cu dragoste și grijă, atunci cu siguranță ai un sentiment de bunăstare, întrucât ești conectat cu sursa de hrană. Știi că producătorul este plătit corect pentru munca sa. Poate ați împărtășit mai multe povestiri, cel puțin o dată. Dacă da, atunci cu siguranță ești și tu parte din povestea agroecologiei. Pe de altă parte, dacă ai mâncat ceva cumpărat din supermarket, ambalat în plastic, un produs care a fost cultivat și procesat la mari distanțe, de către oameni pe care nu îi cunoști, despre
care nu știi cum au tratat solul și culturile, ce consecinte ecologice are producția lor, ce s-a întâmplat cu mâncarea între recoltare și consum, ce conservanți i-au fost adăugați, câți kilometri a călătorit, care sunt consecințele asupra sănătății solului, a producătorului de hrană ori a ta, atunci știi că nu contribui la viiitorul agroecologic.

Acestea sunt două exemple extreme și, cel mai probabil, stilul de cumpărături și alimentar al multora este undeva la mijloc. Uneori mai aproape de agroecologie, alteori mai departe. De altfel, e foarte greu sa avem un comportament de consum alimentar 100% agroecologic, chiar dacă ești extrem de motivat, pentru că sursele nu sunt întotdeauna la îndemână sau din cauza condiției economice și sociale în care ne aflăm. Cel mai probabil, cumperi o parte dintre limentele tale din piață, unde mai găsești producători locali, iar o altă parte din supermarket. Poate locuiesti într-un oraș și ești abonat la o rețea de producători locali care îți livrează periodic cutia cu produsele lor. Nu-i cunoști personal pe producători, dar le citești buletinele informative, știi că hrana este cultivată local și într-un mod acceptabil, știi că producătorul respectă solul și mediul înconjurător și că îți oferă hrană sănătoasă. În acest caz, ești parte dintr-un sistem alimentar sustenabil pe care îl poți numi agroecologie.

Agroecologic înseamnă “bio”, „certificat ecologic”?

Toate practicile agroecologice sunt ecologice, dar nu toate fermele bazate pe practici certificate rcologice sunt agroecologice. Certificat Ecologic înseamnă fără adaosuri de substanțe chimice precum pesticide, fungicide, ierbicide și fertilizanți artificiali. Certificat Ecologic nu înseamnă, prin definiție și atenție către bunăstarea animalelor, drepturile muncitorilor, lanțurile alimentare scurte, cultivare în cadrul comunităților interconectate. Dar agroecologia înseamnă toate acestea. Agricultura agroecologică înseamnă mai mult decât agricultura certificată ecologică, are un scop mai înalt. Din fericire, multi producători mici, certificați ecologici practică agroecologia și sunt și ei parte din sistemul agroecologic. De cele mai multe ori, marile ferme ecologice sunt cele care nu respectă principiile agroecologiei, iar singura lor preocupare este să nu folosească substanțe chimice. În cazul lor, morcovii pot fi cultivați în monoculturi de 1000 ha, cultivate de muncitori sezonieri în condiții de muncă precare, la 3000 km distanță de tine și cu toate acestea etichetat ca fiind ecologic.

Agroecologia ca știință, mișcare și practică

Wezel et.al (2009) a evaluat agroecologia ca știință, mișcare și practică: „Agroecologia implică diverse abordări pentru a rezolva provocările actuale ale producției agricole. Deși inițial agroecologia se ocupa cu producția și protejarea culturilor, în deceniile recente, i s-au adăugat aspectele ecologice, sociale, economice, etice și de dezvoltare, aspecte care au devenit tot mai relevante. Astăzi, termenul de agroecologie înseamnă atât o disciplină științifică, o practică agricolă, precum și o mișcare socială și politică.”

Din punct de vedere științific, agroecologia analizează comunitățile de plante și animale, interacțiunea lanțului trofic și conservarea biologică, mergând mult mai departe de aceste subiecte, cu o abordare macro la nivel de sistem alimentar. Gliessman (2007) definește agroecologia ca „știința de a aplica principiile și conceptele ecologice la modelul și administrarea sistemelor alimentare sustenabile”.

Practic, agroecologia este o formă de agricultură, care lucrează în armonie cu legile naturii. Țăranii studiază natura și învață să-i utilizeze metodele. Rezultatele sunt vizibile în culturile intercalate, utilizarea de fertilizanți naturali, evitarea tuturor substanțelor chimice toxice, diversitatea foarte mare, grija pentru sol. Avem exemple de agroecologie în permacultură, în
agricultura biodinamică, ecologica si restaurativă. Țăranii urmăresc să vândă producția la nivel local, evitând costurile asociate transportului și pierderea veniturilor din cauza presiunii economice a intermediarilor și supermarket-urilor. Țăranii sunt preocupați de bunăstarea lor, a consumatorilor și a mediului natural.

Ca mișcare, agroecologia se aliniază în mod direct cu misiunea asociațiilor precum Ecoruralis. Apărarea drepturilor țăranilor, înlesnirea accesului la semințe tradiționale, la piețe și la pamânt sunt toate parte dintr-o mișcare mai amplă pentru sisteme alimentare sustenabile, caracterizate prin ferme de familie și suveranitate alimentară. Altieri (1995) scrie că „agroecologia îi ajută pe producătorii locali să-și îmbunătățească metodele tradiționale drept
alternativă la agricultura intensivă și masiv chimizată și promovată de marile corporații transnaționale. Conservarea resurselor naturale, gestionarea fertilității solului de la caz la caz și conservarea agrobiodiversității sunt practicile de bază ale agroecologiei”.

Agroecologia creează o oportunitate uriașă, dar, în același timp, și o provocare uriașă pentru sistemul alimentar din România modernă. Deși în Romănia se află 50% din țăranii Uniunii Europene, aici se înregistrează și cea mai mare acaparare a terenurilor agricole. Țăranii tradiționali au aplicat principiile agroecologiei din generație în generație, în mod natural.

Oare acum își dau seama că aportul și cunoștințele lor sunt recunoscute și că pot juca un rol crucial în identificarea unui sistem alimentar sustenabil pentru noi toți? România are șansa unică de a trece printr-o tranziție lină de la agricultura tradițională la agroecologie, în care țăranii pot continua să facă parte dintr-un sistem alimentar global, având toate drepturile
protejate. Acesta nu este un vis de idealist, ci o posibilitate reală și o oportunitate de care trebuie să beneficiem. Doar sa acționăm împreună!

Agroecologia este luată în serios de multi producători de hrană, consumatori, oameni de știință și activiști. Chiar și politicienii încep sa fie interesați, precum organizațiile globale ca Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite. La început de aprilie, la Roma, FAO va organiza „Al doilea Simpozion Internațional de Agroecologie – Dezvoltarea agroecologiei pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă”. Confederația țărănească europeană ECVC va fi prezentă și va reprezenta și Eco Ruralis, în calitate de membră a sa.

Cultivarea hranei pe care o consumăm poate prelua povara mare care se află acum asupra mediului natural al planetei noastre. Trebuie să devenim responsabili asupra felului în care
tratăm mediul natural pe care îl împarțim cu toate ființele. Avem puterea de a distruge ori de a proteja viața. Agroecologia este oportunitatea, posibilitatea și răspunsul. Alegerea ne apartine! Trebuie făcută. De preferat acum!

Articol scris de Lars Veraart. Lars este membru al Comitetului de Coordonare al asociației Eco Ruralis.

Foto: Dr. Peter Lengyel.

Articolul Ce este Agroecologia? apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

Bunicii și străbunicii mei au fost cu toții lucrători ai pământului, însă, din păcate, perioada comunistă a rupt puțin această legătură, părinții fiind țărani cu jumătate de normă. Toată copilăria mea a fost era presărată cu povești despre locurile unde familia mea deținea pământ, dar care atunci era doar amintire. Cu toate că practic ne despărțeau doar 2-3 km de locul unde ne era pământul, niciodată nu l-am văzu. Era parcă ceva de care nu ne mai puteam atinge, era doar o poveste.

Anii ‘90 au adus ceva nu credeam vreodată că se va realiza, locurile acelea au devenit dintr-odată reale. Valea Hetiurului, precum Făgetu, Stâna Mârzii au început să facă parte din viața noastră din nou.

Încet, încet ne-am cunoscut și împrietenit. Anii 2000 au adus însă alte frământări,intrarea în UE a adus pe lângă beneficii și o mare provocare: aceea de a rezista pe piață. Iată că povestea frumoasă a pământului trebuie să devină economic viabilă și mai degrabă comercială. Din păcate, tot mai mulți dintre țărani au început să piardă bătălia cu piața, renunțând de bună voie, dar în general constrânși de greutățile cu care se confruntau. Pas cu pas locul lor a fost și încă este luat de fermele mari pentru care povestea nu reprezintă nimic. Agribussiness-ul ia locul Țăranului.

Ce este de făcut? Pierdem tot mai mult teren și parcă suntem încătușați; mai avem oare dreptul să visăm, să sperăm, să trăim pe locurile pentru care pentru noi, țăranii, reprezintă o poveste? Eu cred că DA. Timpul nu este pierdut chiar dacă așa pare.

La începutul lunii martie 2017, am participat în Germania, în localitatea Schwabisch Hall la un Congres al Țăranilor* – da, ați auzit bine – un congres unde s-a discutat timp de câteva zile la rând despre DREPTURILE ȚÄ‚RANILOR. Pare foarte mult să discuți atâtea zile despre drepturile tale pentru ca ele să poată fi respectate: dreptul de a avea acces la pământ, la semințe, la piață etc.

Însă pare incredibil că acest proces prin care țărani din toată lumea vor o declarație a drepturilor lor ** (pe baza Declarației Drepturilor Omului) durează de nu mai puțin de 15 ani.

De 15 ani, organizații de țărani din toată lumea, printre care și Eco Ruralis ca membră a mișcării internaționale La Via Campesina***, încearcă să elaboreze acest document care va trebui ratificat de toate țările membre ONU. Este un proces greu care pare că nu mai avansează, însă în acești 5-6 ani de când sunt implicat și în care am încercat să înțeleg procesul, lucrurile chiar evoluează. Ne cunoaștem tot mai bine între noi și ne dăm seama că atât problemele, cât și soluțiile se globalizează. Nu o să mai avem nicio șansă dacă nu vom reuși sa ieșim din căsuța noastră și să ne gândim acțiunile împreună cu ceilalți.

Țăranii reprezintă cea mai mare forță a unei adevărate schimbări în lume, nu vă puteți imagina ce reprezintă acest adevărat val uriaș. România reprezintă la rândul ei în Europa o adevărată forță din acest punct de vedere, aflată din păcate în stare latentă,o forță care se vrea a fi redusă. Momentul nu este pierdut, avem în continuare șansa să ne construim viața ținând cont de nevoile celorlalți, este în felul nostru de a fi.

Acest proces de consultare și de ratificare a Declarației Națiunilor Unite pentru Drepturile Țăranilor și a altor persoane care lucrează în mediul rural trebuie să fie proiectul generației noastre. Avem nevoie de aceasta pentru ca mai apoi să putem crea mecanisme la nivelul țărilor pentru implementarea acestor DREPTURI.

Lumea se îndreaptă fără discuție într-o direcție greșită, hrana a devenit marfă, iar oamenii doar consumatori. Lipsa unei perpective clare ne face să ne simțim vulnerabili, dar nu este așa! Suntem puternici și avem DREPTUL LA SPERANȚÄ‚!

Dan Cismaș,
țăran și membru în Comitetul de Coordonare al Asociației Eco Ruralis

* http://www.eurovia.org/report-from-the-global-peasants-rights-congress/ 
** https://peasantsrights.eu/ro_index.html 
*** https://viacampesina.org 

Articolul Reflecții asupra viitorului țăranilor și țărăncilor apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

Pentru că semințele tradiționale înseamnă mai mult decât agricultură și hrană, vă prezentăm una dintre poveștile semințelor asociației Eco Ruralis: semințele de roșii ale Sarei, povestită chiar de nepotul ei, Attila.

Cea mai importantă zi din viața a doi tineri țărani din Nordul Transilvaniei, a început cu o dimineață cețoasă din 1958. Era ziua nunții Sarei și lui Marton, traită cu emoție de familiile lor de țărani modești, împreună cu tot satul. Zestrea Sarei consta în perne, haine de sărbătoare, pături și țesături cusute chiar de ea, încă de când era o copilă. Moștenirea lui Marton era o bucată de pământ și câteva animale primite de la păriți, dar mai ales cunoștințe despre cum să își gospodărească pământul. Cel mai prețios dar de nuntă a venit de la mama Sarei, “darul speranței”, după obiceiul locului: o traistă plină cu semințe de roșii tradiționale.

Nepotul ei, Attila, vorbește cu emoție de Sara. Bunica mea a prețuit acele semințe tot restul vieții ei, salvându-le an de an, adaptându-le schimbărilor vitrege ale climei. Mi-a spus povestea roșiilor care au trecut prin mânile muncite ale mamei sale și care înaine au ținut de foame bunicii ei în timpul războaielor din prima parte a secolului. Întotdeauna povestea semințelor de roșii dezvăluia noi informații despre istoria familiei noastre. Aceste roșii sunt un liant între generații, prin rolul lor ca sursă de hrană și prin modul în care s-au adaptat vremii.

“E un soi robust”, mi-a zis ea într-o zi. “Îmi aduc aminte, chiar după ce a căzut Ceaușescu, am avut o secetă grozavă. A fost cel mai rău an. Nimeni nu știa ce o să se aleagă de noi, veneau schimbări mari. Un lucru rămânea la fel: trebuia să mâncăm. Toate terenurile fostelor cooperative erau arse de secetă, nu mai vedeai verdeață. Numai roșiile mele au înflorit în grădină… semințele bătrânești ne-au salvat”, a oftat bunica.

Dacă semințele salvează oamenii, de ce să nu salveze și oamenii semințele? Prin asociația Eco Ruralis, ne dedicăm sprijinirii țăranilor. Împreună cu colegii mei, ne-am luat angajamentul să fim păstrători de semințe, așa cum a fost bunica mea, simplu și demn. Să fim conectați cu pământul, să nu îl exploatăm și să nu luăm mai mult decât poate să ne ofere. Să onorăm agro-biodiversitatea.

În noiembrie, 2011, mă pregăteam pentru o călătorie în Senegal, Africa, unde urma să particip la un Schimb Internațional de Semințe. Chiar atunci, bunica mea a căzut la pat, bătrână și obosită. Dându-mi seama că nu pot pierde timpul, mi-am petrecut zile și nopți lângă patul ei de suferință, sorbindu-i șoaptele prin care îmi explica metodele și practicile ei de cultivare, copilire, selecție a roșiilor, salvarea semințelor. Am luat cu mine lecțiile învățate, împreună cu o trăistuță de semințe și m-am pornit la drum.

În timpul petrecut în Senegal, am avut șansa să mă întâlnesc cu mulți țărani din vestul Africii, am învățat despre cum se organizează în comunități și le-am aflat poveștile de rezistență. Unul dintre țăranii ăștia se numește Markoto Kamara, este administrator al UCEM, o asociație mică de țărani, pe care l-am întâlnit în satul Djimini din regiunea Kolda, la 15 ore de Dakar, capitala Senegalului. A ascultat cu mult interes povestea semințelor de roșii ale bunicii și mi-a împărtășit respectul pentru soiurile rezistente la secetă, marturisindu-mi că datorită condițiilor climatice, nu au putut cultiva niciodată roșii, necunoscând aceste plante decât din auzite. Am descoperit că țăranii senegalezi au aceeași dedicație ca țăranii români, pentru semințele tradiționale și pentru hrana sănătoasă și bogată în diversitate. Am făcut schimb de semințe, roșiile bunicii găsindu-și un nou cămin, în grădina țăranilor din Djimini. De atunci păstrăm legătura cu greutate, pentru că în Djimini nu există electricitate. Totuși, prin corespondența noastra am reușit să aflu că semințele bunicii au rodit și în ultimii ani s-au împrășitat în satele vecine, în grădini botezate de senegalezi “Ecorurali’”.

Inima Sarei s-a oprit într-o dimineață friguroasă de februarie, în 2012, fără a apuca să știe că semințele ei au adus speranță în atâtea colțuri îndepărtate de lume. Cunoștințele acumulate și lecțiile ei de viață nu au fost scrise, pentru că datorită greutăților materiale nu a învățat niciodată să scrie și să citească. Însă spiritul ei înflorește în fiecare primăvară în grădini din lumea întreagă, începând cu grădinile Eco Ruralis din Cluj, urmate de numeroase gospodării țărănești țară și din Europa, până sub soarele saharian, unde femeile senegaleze din satele regiunii Djimini Kolda cultivă pe un sol arid semințele speranței pentru generațiile viitoare.

Schimbul de semințe din Senegal nu e singurul la care a participat asociația noastră. Organizăm și noi de câte ori putem, astfel de schimburi la noi în țară sau mergem la invitația altor asociații în afara țării. Până acum, am răspândit semințe tradiționale românești în Grecia, Franța, Elveția, Ungaria, Bulgaria, Austria, Germania, Belgia, Italia și Portugalia.

De 5 ani de zile, asociația Eco Ruralis colectează, cultivă, înmulțește și distribuie gratuit semințe tradiționale de legume, cereale, flori, plante aromatice și medicinale. În prezent, asociația are o colecție de 110 specii și peste 850 de varietăți, depozitată la Universitatea de Agronomie din Cluj Napoca, cu care a pus bazele unei inițiative de cercetare participativă. Cea mai bogată parte a colecției de semințe o reprezintă roșiile, un fruct simbol pentru România, renumită pentru gustul său și diversitatea soiurilor locale, țărănești.

Datorită dispariției accelerate a semințelor tradiționale din grădini și terenurile agricole, Eco Ruralis face eforturi să revitalizeze acest patrimoniu genetic agricol.

Articolul Sara și semințele speranței apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.