Sara și semințele speranței

– Povestea semințelor de roșii ale Sarei spusă de nepotul ei, Attila – scrisă de asociația Eco Ruralis.

Pentru că semințele tradiționale înseamnă mai mult decât agricultură și hrană, vă prezentăm una dintre poveștile semințelor asociației Eco Ruralis: semințele de roșii ale Sarei, povestită chiar de nepotul ei, Attila.

Cea mai importantă zi din viața a doi tineri țărani din Nordul Transilvaniei, a început cu o dimineață cețoasă din 1958. Era ziua nunții Sarei și lui Marton, traită cu emoție de familiile lor de țărani modești, împreună cu tot satul. Zestrea Sarei consta în perne, haine de sărbătoare, pături și țesături cusute chiar de ea, încă de când era o copilă. Moștenirea lui Marton era o bucată de pământ și câteva animale primite de la păriți, dar mai ales cunoștințe despre cum să își gospodărească pământul. Cel mai prețios dar de nuntă a venit de la mama Sarei, “darul speranței”, după obiceiul locului: o traistă plină cu semințe de roșii tradiționale.

Nepotul ei, Attila, vorbește cu emoție de Sara. Bunica mea a prețuit acele semințe tot restul vieții ei, salvându-le an de an, adaptându-le schimbărilor vitrege ale climei. Mi-a spus povestea roșiilor care au trecut prin mânile muncite ale mamei sale și care înaine au ținut de foame bunicii ei în timpul războaielor din prima parte a secolului. Întotdeauna povestea semințelor de roșii dezvăluia noi informații despre istoria familiei noastre. Aceste roșii sunt un liant între generații, prin rolul lor ca sursă de hrană și prin modul în care s-au adaptat vremii.

“E un soi robust”, mi-a zis ea într-o zi. “Îmi aduc aminte, chiar după ce a căzut Ceaușescu, am avut o secetă grozavă. A fost cel mai rău an. Nimeni nu știa ce o să se aleagă de noi, veneau schimbări mari. Un lucru rămânea la fel: trebuia să mâncăm. Toate terenurile fostelor cooperative erau arse de secetă, nu mai vedeai verdeață. Numai roșiile mele au înflorit în grădină… semințele bătrânești ne-au salvat”, a oftat bunica.

Dacă semințele salvează oamenii, de ce să nu salveze și oamenii semințele? Prin asociația Eco Ruralis, ne dedicăm sprijinirii țăranilor. Împreună cu colegii mei, ne-am luat angajamentul să fim păstrători de semințe, așa cum a fost bunica mea, simplu și demn. Să fim conectați cu pământul, să nu îl exploatăm și să nu luăm mai mult decât poate să ne ofere. Să onorăm agro-biodiversitatea.

În noiembrie, 2011, mă pregăteam pentru o călătorie în Senegal, Africa, unde urma să particip la un Schimb Internațional de Semințe. Chiar atunci, bunica mea a căzut la pat, bătrână și obosită. Dându-mi seama că nu pot pierde timpul, mi-am petrecut zile și nopți lângă patul ei de suferință, sorbindu-i șoaptele prin care îmi explica metodele și practicile ei de cultivare, copilire, selecție a roșiilor, salvarea semințelor. Am luat cu mine lecțiile învățate, împreună cu o trăistuță de semințe și m-am pornit la drum.

În timpul petrecut în Senegal, am avut șansa să mă întâlnesc cu mulți țărani din vestul Africii, am învățat despre cum se organizează în comunități și le-am aflat poveștile de rezistență. Unul dintre țăranii ăștia se numește Markoto Kamara, este administrator al UCEM, o asociație mică de țărani, pe care l-am întâlnit în satul Djimini din regiunea Kolda, la 15 ore de Dakar, capitala Senegalului. A ascultat cu mult interes povestea semințelor de roșii ale bunicii și mi-a împărtășit respectul pentru soiurile rezistente la secetă, marturisindu-mi că datorită condițiilor climatice, nu au putut cultiva niciodată roșii, necunoscând aceste plante decât din auzite. Am descoperit că țăranii senegalezi au aceeași dedicație ca țăranii români, pentru semințele tradiționale și pentru hrana sănătoasă și bogată în diversitate. Am făcut schimb de semințe, roșiile bunicii găsindu-și un nou cămin, în grădina țăranilor din Djimini. De atunci păstrăm legătura cu greutate, pentru că în Djimini nu există electricitate. Totuși, prin corespondența noastra am reușit să aflu că semințele bunicii au rodit și în ultimii ani s-au împrășitat în satele vecine, în grădini botezate de senegalezi “Ecorurali’”.

Inima Sarei s-a oprit într-o dimineață friguroasă de februarie, în 2012, fără a apuca să știe că semințele ei au adus speranță în atâtea colțuri îndepărtate de lume. Cunoștințele acumulate și lecțiile ei de viață nu au fost scrise, pentru că datorită greutăților materiale nu a învățat niciodată să scrie și să citească. Însă spiritul ei înflorește în fiecare primăvară în grădini din lumea întreagă, începând cu grădinile Eco Ruralis din Cluj, urmate de numeroase gospodării țărănești țară și din Europa, până sub soarele saharian, unde femeile senegaleze din satele regiunii Djimini Kolda cultivă pe un sol arid semințele speranței pentru generațiile viitoare.

Schimbul de semințe din Senegal nu e singurul la care a participat asociația noastră. Organizăm și noi de câte ori putem, astfel de schimburi la noi în țară sau mergem la invitația altor asociații în afara țării. Până acum, am răspândit semințe tradiționale românești în Grecia, Franța, Elveția, Ungaria, Bulgaria, Austria, Germania, Belgia, Italia și Portugalia.

De 5 ani de zile, asociația Eco Ruralis colectează, cultivă, înmulțește și distribuie gratuit semințe tradiționale de legume, cereale, flori, plante aromatice și medicinale. În prezent, asociația are o colecție de 110 specii și peste 850 de varietăți, depozitată la Universitatea de Agronomie din Cluj Napoca, cu care a pus bazele unei inițiative de cercetare participativă. Cea mai bogată parte a colecției de semințe o reprezintă roșiile, un fruct simbol pentru România, renumită pentru gustul său și diversitatea soiurilor locale, țărănești.

Datorită dispariției accelerate a semințelor tradiționale din grădini și terenurile agricole, Eco Ruralis face eforturi să revitalizeze acest patrimoniu genetic agricol.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *