Asociația Eco Ruralis înțelege situația dificilă în care se află crescătorii de ovine și caprine și efectele economice pe care restricțiile sanitar-veterinare le au asupra fermelor. Protestele din aceste zile, generate de prelungirea până la sfârșitul anului 2026 a interdicției privind exportul de ovine vii,  trebuie însă să deschidă o discuție mai amplă: ce fel de zootehnie vrem în România?

Soluția nu este revenirea la situația de dinaintea crizei. România trebuie să își reducă radical dependența de exportul de animale vii și să își asume eliminarea transporturilor de animale pe distanțe lungi și a exportului de animale vii. Acest model este vulnerabil economic, sanitar și din perspectiva bunăstării animalelor și lasă prea puțină valoare adăugată în ferme și în comunitățile rurale.

Să exportăm produse cu valoare adăugată, nu animale vii

Exportul de animale vii înseamnă exportul unei materii prime. Sacrificarea, tranșarea, procesarea și comercializarea cărnii sunt activitățile care pot crea valoare adăugată și locuri de muncă.

Avem nevoie de abatoare locale de capacitate mică, abatoare mobile, centre de sacrificare și unități de procesare accesibile crescătorilor de animale mici și mijlocii. Lipsa acestei infrastructuri îi face pe fermieri dependenți de intermediari și de exportul în viu. Politica publică trebuie să îi ajute să urce în lanțul valoric, astfel încât o parte mult mai mare din prețul produsului final să rămână la producător și în economia locală.

Bunăstarea animalelor nu se termină la poarta fermei

Pentru noi, ca producători, contează ce se întâmplă cu animalele și după ce părăsesc ferma. Ne interesează în ce condiții sunt transportate și ce se întâmplă cu ele până la destinația finală. Transporturile pe distanțe lungi, în special cele maritime, expun animalele la suferință, stres, temperaturi extreme, răniri, îmbolnăviri și, în cazurile cele mai grave, moarte. Numeroasele incidente petrecute de-a lungul anilor în transportul internațional de animale vii arată că e o problemă majoră pentru bunăstarea animalelor.

De aceea, susținem că animalele trebuie sacrificate cât mai aproape de locul în care au fost crescute. Pe distanțe lungi ar trebui să transportăm carne și produse procesate, nu animale vii.

Protejarea raselor autohtone și a micilor crescători trebuie să devină o prioritate

Un model zootehnic mai bun înseamnă și protejarea și promovarea raselor autohtone, a fermelor țărănești, a păstoritului extensiv și a micilor producători. Rasele locale sunt rezultatul unei selecții și adaptări de generații la condițiile de climă, relief și pășunat și reprezintă o resursă genetică, economică și culturală care trebuie conservată.

Sprijinul public trebuie orientat și către crescătorii care mențin aceste rase, către accesul lor la pășuni și terenuri, către cooperative și infrastructură locală de sacrificare și procesare și către dezvoltarea unor piețe pentru produse provenite din rase autohtone. Nu este suficient să creștem animale. Trebuie să construim economii locale în jurul lor, astfel încât de valoarea cărnii, laptelui, brânzeturilor, lânii și a altor produse să beneficieze cât mai mult fermierii și comunitățile rurale.

Criza sanitar-veterinară cere responsabilitate

Actuala situație nu poate fi pusă pe seama Comisiei Europene. România se confruntă din 2024 cu pesta micilor rumegătoare. Restricțiile actuale sunt consecința unei probleme epidemiologice reale. Protestul actual contestă tocmai prelungirea restricțiilor impuse din cauza acestor focare.

Autoritățile române, în primul rând ANSVSA, trebuie să răspundă pentru felul în care au prevenit, supravegheat și gestionat aceste epidemii. România are nevoie de un sistem sanitar-veterinar mai transparent și mai eficient, cu supraveghere epidemiologică reală, trasabilitate, biosecuritate și măsuri de prevenție aplicate consecvent.

Vaccinarea trebuie să fie unul dintre instrumentele centrale de prevenire și control al bolilor, mai ales în cazul animalelor destinate comercializării, alături de supraveghere epidemiologică, trasabilitate și măsuri stricte de biosecuritate. Dacă România dorește să mențină circulația și comerțul cu animale vii, trebuie să poată garanta un nivel ridicat de protecție sanitar-veterinară. Nu putem cere libertate de export fără să ne asumăm, în același timp, măsurile necesare pentru prevenirea și controlul răspândirii bolilor.

Trebuie să discutăm și despre riscurile asociate concentrării unui număr foarte mare de animale în exploatații intensive. Cu cât efectivele sunt mai concentrate, cu atât consecințele unui focar pot fi mai grave. O zootehnie rezilientă înseamnă ferme diversificate, efective adaptate resurselor locale și standarde serioase de biosecuritate.

Avem nevoie de o altfel de zootehnie

Eco Ruralis nu susține abandonarea crescătorilor de ovine și caprine. Dimpotrivă, vrem ca această activitate ancestrală să aibă un viitor economic și social în România. Dar pentru asta nu putem continua cu un model dependent de exportul de animale vii și vulnerabil la fiecare criză sanitară sau comercială.

Cerem Guvernului României:

1.⁠ ⁠Un plan național pentru eliminarea treptată a exportului de animale vii și a transporturilor de animale pe distanțe lungi, însoțit de măsuri care să permită crescătorilor să facă tranziția către comercializarea cărnii și a produselor cu valoare adăugată.

2.⁠ ⁠Dezvoltarea unei rețele naționale de abatoare mici, locale și mobile, accesibile gospodăriilor țărănești și crescătorilor mici și mijlocii, împreună cu investiții în unități de tranșare, procesare, depozitare și lanțuri frigorifice. Sacrificarea trebuie să poată avea loc cât mai aproape de fermă.

3.⁠ ⁠Sprijinirea cooperativelor și a infrastructurii deținute sau administrate de producători, astfel încât o parte mai mare din valoarea cărnii, laptelui, brânzeturilor, lânii și a altor produse să rămână la fermieri și în comunitățile rurale, nu la intermediari.

4.⁠ ⁠Protejarea raselor autohtone și a păstoritului extensiv, prin programe dedicate crescătorilor care conservă patrimoniul genetic local, acces echitabil la pășuni și stimularea procesării și comercializării produselor provenite din aceste rase.

5.⁠ ⁠O politică sanitar-veterinară bazată pe prevenție, nu doar pe intervenții în situații de criză, care să includă supraveghere epidemiologică, trasabilitate, controale eficiente, biosecuritate și vaccinare atunci când aceasta este justificată și permisă.

6.⁠ ⁠Transparență și responsabilitate din partea ANSVSA și a celorlalte autorități competente, inclusiv publicarea clară și la timp a informațiilor privind focarele, măsurile de control, strategia de vaccinare și negocierile cu instituțiile europene.

7.⁠ ⁠Reorientarea politicilor și a banilor publici către fermele țărănești și crescătorii mici și mijlocii. România are nevoie de o zootehnie diversificată, adaptată resurselor locale și capabilă să susțină economia rurală.

***

Fotografie: Sorin Onișor

Articolul România trebuie să renunțe la exportul de animale vii și să construiască o zootehnie sigură, cu valoare adăugată apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

Eco Ruralis este o asociație a țăranilor și țărăncilor care s-a clădit pas cu pas, bucurându-se de libertatea oferită de un sistem democratic și de privilegiul de a fi parte din Uniunea Europeană. Ne-am organizat, am avut curaj să ne facem auziți, am folosit cu succes accesul la justiție, la sprijin european, la colaborări internaționale și la fonduri pentru proiecte care susțin agricultura țărănească și hrana sănătoasă. Toate acestea au fost posibile pentru că România este o țară liberă, democratică și europeană. Și tocmai de aceea, știm cât de important este să apărăm în continuare aceste valori – democrația, dreptatea și sprijinul pe care ni-l oferă Uniunea Europeană.

România are nevoie de noi. Este vremea să mergem la vot și să susținem un om curat, drept și modest: Nicușor Dan.

Bunicii și părinții noștri au plătit scump dictatura comunistă care ne-a izolat în întuneric, ne-a furat pământurile și ne-a umilit. Aveți dreptate! Aveți dreptate să fiți supărați pe politicienii din partide, pe “sistem”. Țăranii au fost prea des mințiți, batjocoriți, folosiți ca voturi, apoi uitați.

Dar uitați-vă în jur și luați aminte. Ne-a luat 34 de ani să ajungem o țară Europeană și să păstorim o democrație tânără. Tineretul nostru accesează fonduri europene pentru agricultură, copii noștri învață în școli renovate pe fonduri europene, avem apă curentă care ne permite să trăim o viață mai demnă datorită fondurilor europene, circulăm pe drumuri mai sigure sau acolo unde nu gândeam să ajungem cu mașina – construite cu bani europeni.

Trebuie să o spunem răspicat: toată această muncă, tot ce am clădit cu suferință în ultimele decenii poate fi distrus într-o clipă, dacă vom lăsa la conducerea țării un președinte extremist, care promite să re-aducă dictatura în viața noastră.

Nu doar noi, țăranii, simțim cât de scumpă e viața, cât de puține șanse avem să ne ținem gospodăriile, pământul și animalele. Simțim cum dispare satul, încet, în ignoranța întregii societăți. De aceea, noi, țăranii care care credem în hrana sănătoasă, în munca cinstită, în grija pentru familie, pentru animale, pentru pământ și pentru aproapele nostru, spunem cu toată credința:

Nicușor Dan e independent. Este omul care a apărat casele oamenilor de demolări, a luptat pentru parcuri, pentru copaci, pentru mediul curat și o Românie fără hoție. Dincolo de București, Nicușor Dan a arătat mereu că vede nevoile celor săraci. Și e omul care ne va respecta și pe noi, cei de la țară. Știe că România are nevoie de locuri de muncă cinstite, de susținere pentru gospodării țărănești. Ca primar al Bucureștiului a tăiat risipa, a plătit din urmă datoriile și a adus fonduri europene ca să repare tramvaie, școli, spitale și conducte vechi de 50 de ani. A sprijinit sănătatea, hrana, educația și locuirea decentă ca drepturi garantate, nu privilegii pentru câțiva. Nu vine să ne cumpere, ci ne cere să fim parte din schimbare, cu fruntea sus.

Nu vă lăsați păcăliți de cei care încearcă să ne câștige încrederea prin scandal și promisiuni deșarte. George Simion nu este omul satului, nici al țăranului cinstit. Este prietenul dictatorilor, omul Rusiei, al izolării, minciunii și violenței. Este un om care strigă tare, dar n-a luptat pentru noi, cei mulți și amărâți. A vorbit trufaș despre patriotism, dar a semănat ură și dezbinare. Dacă nu își respectă cuvântul să vină la dezbateri, să stea față în față cu alți oameni politici, cu întrebările și grijile românilor, cum va respecta el democrația? Cum ne va reprezenta în fața Europei? România nu se conduce de pe rețele sociale sau de pe un scaun gol.

De aceea vă îndemnăm, frați și surori din sate și din diaspora:

👉 Mergeți la vot!

👉 Spuneți-le rudelor, vecinilor, copiilor voștri: să-l susținem pe Nicușor Dan!

Facem apel la înțelepciunea populară românească, nu la cea rusească. Să fim uniți, victoria lui Nicușor Dan va fi victoria noastră!

Eco Ruralis – Asociația țăranilor și țărăncilor din România

Această poziție oficială a Asociației Eco Ruralis e conformă cu Statutul și Regulamentul de Ordine Interioară, care proclamă importanța drepturilor omului, cu precădere a drepturilor țăranilor.

15 mai 2025

Comunicatul în format PDF

Articolul Suntem țărani europeni. Democrație, nu extremism! apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

Eco Ruralis este o asociație de țărănci și țărani, care funcționează la nivel național, având aproape 20 000 de membri (respectiv 19 868 membri dintre care mai mult de 60% sunt femei și mai puțin de 40% sunt bărbați), provenind din toate județele țării. Asociația a fost înființată în anul 2009 și reprezintă interesele și drepturile țăranilor, micilor producători și persoanelor care lucrează în mediul rural în România.

Suntem o asociație de țărani și țărănci, implicați în producția de hrană prin agricultură de subzistență și semisubzistență, diversificată și bazată pe principiile agroecologiei.

Am luat inițiativa înființării asociației Eco Ruralis în anul 2009, din convingerea că împreună ne putem reprezenta propriile drepturi și nevoi și că agricultura țărănească este modelul ideal de agricultură în România. Viziunea asociației include dreptul la semințe, dreptul la pământ și acces la piață, precum și dreptul de a lua parte la realizarea și deciderea politicilor publice din agricultură și alimentație. 

Țăranii și țărăncile sunt persoane care au legătură directă cu pământul, lucrează pământul pentru producția de hrană, locuiesc în mediul rural și sunt parte integrantă a satelor în care trăiesc în bună vecinătate cu ceilalți locuitori, iar exploatațiile lor agricole sunt de dimensiuni mici și mijlocii, rezonabile, fără a acapara resursele vecinilor. În România, cei care pot fi numiți țărani au gospodării medii de 2 până la 4 hectare, ajungând până la 100 de hectare, în funcție de regiune, relief, densitatea populației și disponibilitatea terenurilor agricole. În Eco Ruralis este o limită admisă pentru membri de 100 de hectare, majoritatea lucrănd terenuri de până la 10 hectare.

Eco Ruralis a participat la procesul de negociere a Declarației ONU pentru Drepturile Țăranilor, Țărăncilor și a altor persoane care lucrează în mediul rural [1], adoptată în Consiliul pentru Drepturile Omului din Geneva și ulterior în Adunarea Generală ONU din New York în 2018. Prin această Declarație se definește la nivel global identitatea țăranilor precum și drepturi specifice ale acestora. Pentru noi, identitatea de țăran și țărancă este fundamentală pentru a stabili diferența dintre cele două sisteme dominante în agricultură – cel țărănesc și cel industrial. Totodată, promovându-ne identitatea țărănească ne dorim să restabilim demnitatea acestei categorii sociale discriminate și marginalizate de politicile publice și să ne motivăm să devenim acel stâlp de susținere în sistemul agricol și alimentar de care România are nevoie. Prin acțiunile noastre vrem să facem pași decisivi pentru ca societatea să recunoască rolul nostru complex și contribuția noastră majoră la securitatea alimentară și la protejarea resurselor naturale.

Cât de importanți sunt țăranii în agricultura din România?

Conform recensământului agricol din 2020 [2], în România există un număr total de aproape 2,9 milioane de exploatații sau gospodării agricole, care lucrează o suprafață totală de aproape 12,8 milioane de hectare de teren agricol. Dintre aceștia aproape 96% lucrează terenuri mai mici de 10 hectare iar 99,4% lucrează terenuri mai mici de 100 de hectare. Doar 0,56% lucrează terenuri mai mari de 100 de hectare – aceștia fiind fermierii industriali. Asta înseamnă că țăranii și micii producători reprezintă majoritatea covârșitoare a persoanelor care sunt active în agricultură. Mai jos vă prezentăm datele statistice structurate pe dimensiunea exploatațiilor și numărul de hectare alocate principalelor tipuri de agricultori.

Suprafața agricolă lucrată de țărani și de industrie în România. Sursa: Eurostat (2020) [3]

Numărul țăranilor este mult mai mare decât datele statistice referitoare la numărul exploatațiilor agricole, acesta nefiind cuantificat în mod clar de autorități. Luând în considerare că într-o gospodărie / exploatație există una sau mai multe persoane și că 46% din populația României trăiește în mediul rural, putem afirma cu încredere că în România există cel puțin 5 milioane de țărani și țărănci, un număr semnificativ atât la nivel național cât și european.

De reținut că în România se află 31,8% din totalul de ferme din Uniunea Europeană [4, 5], ceea ce face ca România să aibă cel mai mare număr de exploatații agricole și mai ales cel mai mare număr de țărani din UE.

Drepturile țăranilor în relația cu polenizatorii

Țăranii sunt aliați și prieteni ai albinelor și tuturor celorlalți polenizatori sălbatici. De-a lungul secolelor, țăranii au învățat să conviețuiască și să lucreze cu albinele și cu gâzele, prin practici durabile tradiționale. Un țăran înțelept apreciază valoarea acestora și faptul că depindem de munca lor pentru a produce an de an hrană în grădinile și pe câmpurile noastre. Sănătatea mediului și a resurselor naturale este și sănătatea țăranilor și a muncitorilor agricoli.

Considerăm că polenizatorii sunt atât forme de viață integrate în mediu și în ecologie, cât și resurse naturale, de care țăranii au nevoie pentru a supraviețui, pentru a produce hrană și pentru a menține echilibrul ecologic al naturii. Polenizatorii sunt un mijloc sau un instrument de producție a culturilor destinate hranei atât domesticite cât și sălbatice (legume, fructe, cereale, plante medicinale, flori), polenizatorii asigurând reproducția plantelor ca formă de viață. Fără polenizatori agricultura și securitatea alimentară nu are viitor.

Din cauza industrializării agriculturii, practicile tradiționale au avut de suferit, precum și polenizatorii odată cu acestea. Datorită sărăciei în care se află țăranii, se întâmplă un fenomen bipolar. Pe de o parte țăranii au menținut practici tradiționale ne-chimice, care asigură un mediu de producție sănătos și un habitat prietenos pentru polenizatori. Pe de altă parte, datorită promovării agresive a industriei chimice în mediul rural, fără consultanță și educație de specialitate, unii țărani folosesc substanțe chimice fără a cunoaște tehnologia de aplicare și efectele asupra sănătății lor și asupra mediului. Nu idealizăm munca precară, ne dorim ca practicile țărănești să evolueze odată cu avansul tehnologic, însă după principii democratice și ecologice, care să nu lase în urmă țăranii și natura intoxicată cu substanțe chimice periculoase.

Țăranii au dreptul să participe și să ia decizii pentru gestionarea și folosirea acestor resurse naturale. Țăranii au totodată obligația de a proteja resursele naturale și de a le folosi prin practici prietenoase cu mediul pentru a fi cât mai durabile, încât să se bucure de ele generațiile viitoare.

Statele au obligația să ia măsuri pentru a se asigura că orice exploatare care afectează resursele naturale, pe care țăranii le dețin sau le utilizează în mod tradițional, nu afectează sănătatea acestora. Statele trebuie să se asigure că previn riscurile ce derivă din tehnologii, substanțe chimice și practici agricole industriale, inclusiv prin interzicerea și restricționarea utilizării acestora. Statele sunt obligate să consulte țăranii pentru a proteja drepturile și interesele acestora.

Drepturi relevante ale țăranilor în relație cu Agroecologia – extrase din Declarația ONU pentru drepturile țăranilor, țărăncilor și a altor persoane care lucrează în mediul rural:

Art. 5: Drepturile la resursele naturale și dreptul la dezvoltare

“Țăranii și alte persoane care lucrează în zonele rurale au dreptul să aibă acces la resursele naturale din comunitatea lor de care au nevoie pentru a se bucura de condiții de viață adecvate, și să le utilizeze într-un mod durabil.”

Art. 14: Dreptul la securitate și sănătate la locul de muncă

“Țăranii și alte persoane care lucrează în zonele rurale au dreptul să nu folosească sau să fie expuși la substanțe periculoase sau substanțe chimice toxice, inclusiv agrochimice sau poluanți agricoli sau industriali.”

Art. 15: Dreptul la suveranitatea alimentară și dreptul la hrană

“Țăranii și alte persoane care lucrează în mediul rural au dreptul de a-și determina propriile sisteme alimentare și agricole, recunoscute de multe state și regiuni drept dreptul la suveranitate alimentară. Aceasta include dreptul de a participa la procesele de luare a deciziilor privind politica alimentară și agricultură și dreptul la alimente sănătoase și suficiente produse prin metode ecologice și durabile care respectă culturile lor.”

Art. 16: Dreptul la un venit și un trai decent și la mijloacele de producție

“Țăranii și alte persoane care lucrează în zonele rurale au dreptul la un nivel de trai adecvat pentru ei și familiile lor și pentru a facilita accesul la mijloacele de producție necesare realizării acestora, inclusiv instrumente de producție, asistență tehnică, credit, asigurare și altele servicii financiare. De asemenea, aceștia au dreptul de a practica liber, individual și / sau colectiv, în asociere cu alții sau în cadrul unei comunități, metode tradiționale de agricultură, pescuit, creșterea animalelor și silvicultură și să dezvolte sisteme de comercializare comunitare.”

Art. 18: Dreptul la un mediu sigur, curat și sănătos

“Țăranii și alte persoane care lucrează în mediul rural au dreptul la conservarea și protecția mediului și a capacității productive a pământurilor lor, precum și la resursele pe care le folosesc și le gestionează.”

Art. 19: Dreptul la semințe

“1. Țăranii și alte persoane care lucrează în zonele rurale au dreptul la semințe, în conformitate cu articolul 28 din prezenta declarație, inclusiv:

(a) Dreptul la protecția cunoștințelor tradiționale referitoare la resursele genetice ale plantelor pentru alimente și agricultură;

(b) Dreptul de a participa în mod echitabil la împărtășirea beneficiilor care decurg din utilizarea resurselor genetice vegetale pentru alimente și agricultură;

(c) Dreptul de a participa la luarea deciziilor cu privire la aspectele legate de conservarea și utilizarea durabilă a resurselor genetice vegetale pentru alimente și agricultură;

(d) Dreptul de a păstra, utiliza, schimba și vinde semințele sau materialul de înmulțire salvate în fermă.

2. Țăranii și alte persoane care lucrează în mediul rural au dreptul de a-și menține, controla, proteja și dezvolta propriile semințe și cunoștințele tradiționale.”

Art. 20: Dreptul la diversitatea biologică

“Statele vor lua măsurile corespunzătoare, în conformitate cu obligațiile lor internaționale relevante, pentru a preveni epuizarea și pentru a asigura conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității, pentru a promova și proteja deplina desfășurare a drepturilor țăranilor și a altor persoane care lucrează în mediul rural.”

Art. 23: Dreptul la sănătate

“Țăranii și alte persoane care lucrează în zonele rurale au dreptul să utilizeze și să-și protejeze medicamentele tradiționale și să își păstreze practicile de sănătate, inclusiv accesul și conservarea plantelor, animalelor și mineralelor lor pentru uz medicinal.”

Agroecologia

Agroecologia este un sistem complex care ne ghidează modelul agricol țărănesc, atât la nivel practic cât și ca organizare. Agroecologia a trecut printr-un proces de dezvoltare, ajungând în prezent să fie recunoscută la nivel ONU ca știință, practici agricole și mișcare socio-politică.

Organizația Mondială pentru Agricultură și Alimentație (FAO) a definit, prin negocierea cu guvernele membre ONU, un cadru formal pentru Agroecologie [6, 7], ce conține 10 elemente componente. Printre acestea se numără diversitatea resurselor naturale, sinergiile sistemelor alimentare, reciclarea mijloacelor de producție, reziliența ecosistemelor și a comunităților, valorile sociale, cultura și tradițiile și guvernarea responsabilă.

În prezent Agroecologia e promovată în UE în diferite procese legislative, atât în politici agricole cât și de mediu. Deși suntem departe de a influența decisiv aceste politici, criza actuală ne motivează să continuăm presiunile asupra factorilor de decizie.

Eco Ruralis definește Agroecologia țărănească [8] drept un mod de viață și o viziune complexă, care se bazează pe cunoștințele și înțelepciunea țăranilor, transmise din generație în generație și, totodată, încorporează noi gândiri și valori adaptate realității actuale. Agroecologia țărănească este modelul ideal pe care noi îl propunem în România și nu numai, reprezentând soluția la agricultura industrială și la consecințele grave provocate de ea, precum și la viitoarele provocări aduse de schimbările climatice.

Cei trei piloni ai agroecologiei țărănești. Pentru noi, țăranii, agroecologia este:

A. O practică. Ea include modul în care lucrăm cu solul, cu animalele și alte bunuri comune (apă, semințe șamd), dar și modul în care interacționăm între noi, cu alți țărani, cu alți oameni care lucrează în mediul rural și consumatorii produselor noastre. Relațiile noastre se bazează pe respect reciproc și încredere, incluziune, egalitate, non-discriminare și cooperare pentru a prospera împreună. În același timp, practicăm agricultura la scară mică și de familie și încurajăm și contribuim la dezvoltarea economiei locale, circulare și a lanțurilor scurte alimentare, în cadrul cărora micii producători de hrană sunt recompensați corect pentru munca lor. Agroecologia țărănească nu susține folosirea culturilor de Organisme Modificate Genetic, a brevetelor asupra semințelor, plantelor și animalelor sau folosirea substanțelor toxice. Ea susține biodiversitatea ca armonie și sinergie între sistemul natural, sistemul social și sistemul cultural.

B. O știință și inovare țărănească. Încă de la începuturile agriculturii, țăranii au contribuit la cunoașterea și înțelegerea cultivării hranei în relație cu mediul viu din jurul nostru, oferind în permanență soluții noi și creative la nenumărate provocări. Acest proces continuă și în prezent, creând un fond comun de cunoștințe țărănești tradiționale în diferitele contexte și realități. Așadar, munca noastră de inovare în câmp, bazată pe observație și îmbunătățire constantă a practicilor noastre și agrobiodiversității, are nevoie de recunoaștere și respect. Procesele noastre de învățare și de transmitere a cunoștințelor deseori au loc în spații informale, adică în gospodăriile și satele noastre, de la un țăran la altul și între generații. Prețuim, de asemenea, schimburile cu țărani din alte regiuni sau țări, precum și crearea propriilor spații și școli de învățare în agroecologie.

C. O mișcare socială și politică. Agroecologia țărănească consideră drepturile țăranilor o prioritate. Toți țăranii și micii producători ar trebui să aibă drept de decizie și să fie implicați la toate nivelurile în procesele de luare a deciziilor referitoare la hotărârile și politicile publice care îi privesc și îi afectează. Modelul agroecologic respectă agricultura locală în comunitățile de pretutindeni, întrucât se bazează pe solidaritate și cooperare între toate regiunile și toți țăranii.

Concluzie

În concluzie, țăranii au capacitatea de a lucra concret cu polenizatorii și alte resurse naturale, care să aducă beneficii directe și pe termen lung pentru restabilirea echilibrului ecologic. Implicarea țăranilor în salvarea polenizatorilor de la efectele poluării industriale poate conduce la democratizarea politicilor publice din agricultură, care în prezent reprezintă interesele a mai puțin de 1% din persoanele active în agricultură, care distrug sau limitează oportunitatea pentru ceilalți 99%.

În mod colectiv, avem cea mai mare capacitate de a elibera în mediu oxigenul necesar să facem față crizei climatice. Avem capacitatea de a crea habitate pentru viețuitoarele fără glas și fără reprezentare. Prin modul de organizare al agriculturii țărănești, definită prin diversitate și descentralizare, reprezentăm un sistem durabil și sănătos.

Suntem o parte a soluției.

Autoare: Ramona Duminicioiu, în consultare cu Grupul de Lucru pentru Agroecologie al Eco Ruralis.

–

Note:

1. https://digitallibrary.un.org/record/1650694?ln=en
2. https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/rga_2020r.pdf
3. https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/EF_M_FARMLEG__custom_6562704/bookmark/table?lang=en&bookmarkId=182de566-93d0-4d11-8da5-fbca736fe59d
4. https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/SEPDF/cache/73319.pdf
5. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52020SC0391
6. https://www.fao.org/agroecology/overview/overview10elements/en/
7. https://gradinamd.files.wordpress.com/2022/11/agroecology_10_elements_booklet_ro_final.pdf
8. https://www.ecoruralis.ro/programe/agroecologie/

Articolul Drepturile Țăranilor și Agroecologia în România apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

Asociația Eco Ruralis, reprezentând peste 17,000 de țărani și mici producători din România împreună cu federația apicultorilor ROMAPIS, consideră că reglementarea cât mai strictă a tuturor input-urilor chimice în agricultură este binevenită pentru producătorii mici și mijlocii deoarece contribuie la sănătatea mediului, a consumatorilor și a persoanelor care lucrează sau intră în contact direct cu aceste substanțe toxice. Susținem așadar proiectul de OUG în dezbatere și reglementarea imediată și cât mai strictă a substanțelor chimice și de sinteză, de cele mai multe ori dăunătoare pentru mediu și om.

Reglementarea propusă de MADR este în concordanță cu strategia UE privind asigurarea autonomiei strategice pentru produsele alimentare de producție europeană. O condiție pentru durabilitatea activităților agricole este utilizarea responsabilă și conservarea resurselor naturale. După cum indică proiectul de Regulament SUR (menționat mai sus), controlul strict al chimicalelor în agricultură poate contribui la acest obiectiv. 

Proiectul de Ordonanță interzice de asemenea comercializarea pe teritoriul României a seminţelor tratate cu “produse de protecţie a plantelor” omologate în țările din afara UE, dar neomologate în România sau în alt stat membru al Uniunii (art. 39, 41). Considerăm că această măsură are un impact pozitiv direct asupra calității produselor alimentare rezultate, contribuind atât la protejarea mediului cât și a sănătății consumatorilor. De asemenea, ordonanța interzice aplicarea tratamentelor fitosanitare la plante melifere, cât şi la cele care îşi realizează polenizarea cu ajutorul albinelor, cu produse toxice pentru albine, în perioada înfloritului (art. 49). Această măsură este una necesară pentru a proteja efectivul apicol (albinele) care au un rol esențial în asigurarea polenizării culturilor agricole, și deci contribuie la productivitatea agricolă. 

Eco Ruralis și ROMAPIS se delimitează de mesajele publice apărute în presa de specialitate bazate pe declarații ale unor organizații pretins reprezentante ale micilor fermieri și producători agricoli. Impactul reglementării chimicalelor (toxice și foarte toxice) asupra producției agricole la scară mică și mijlocie va fi unul minim și mai degrabă pozitiv, asigurând o mai mare calitate a produselor comercializate și o mai bună siguranță a muncii pentru fermieri. În lipsa unei reglementări stricte, fermierii mici și medii sunt de regulă cei mai expuși și vulnerabili, de cele mai multe ori neavând acces la informațiile necesare pentru a putea realiza tratamente și dozări corecte. În același timp, implementarea acestei reglementări poate spori siguranța consumatorilor și încrederea în producătorii care o respectă. În plus, respingem în mod public vocile care au criticat reglementarea strictă a chimicalelor, folosind actuala criză alimentară și de securitate din regiune ca pretext pentru a dereglementa chimicalele. Producerea hranei de calitate nu este posibilă fără folosirea responsabilă a produselor de protecția plantelor, în care scop este esențială reducerea progresivă a utilizării lor.

Pe termen mediu și lung, Eco Ruralis și ROMAPIS susținem interdicția drastică a produselor chimice de sinteză, cu scopul tranziției către o agricultură agroecologică compatibilă cu strategia UE de la Fermă la Furculiță și cu Pactul Verde. În acest context, reglementarea strictă a produselor de protecție fitosanitară este un prim pas în această direcție, care sperăm să continue.

Ne folosim de acest prilej pentru a solicita public MADR să nu repete și în acest an derogările pentru folosirea produselor din clasa neonicotinoidelor pentru niciun tip de cultură. Procedând astfel, România abuzează prevederile art. 53 din Regulamentul (CE) 1107/2009, care prevede posibilitatea exceptării de la interdicția folosirii unor pesticide numai ca situații excepționale și cu caracter de urgență și nicidecum a repetării acestora pe o perioadă de 10 ani, cum se întâmplă în cazul României. Prin aceste excepții de la regulă, România riscă sănătatea mediului și mai ales a albinelor și a celorlalți polenizatori, sănătatea oamenilor și nu în ultimul rând transmite un mesaj negativ țăranilor și micilor producători (inclusiv apicultorilor), care reprezintă majoritatea covârșitoare a persoanelor active în agricultură din România.

Articolul Țăranii, micii producători și apicultorii vor o agricultură agroecologică, fără chimicale! apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

Vă rugăm să sprijiniți eforturile Eco Ruralis și ale Via Campesina pentru adoptarea Declarației. Citiți, semnați și trimiteți prin poștă scrisoarea alăturată, adresată ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, dl. Petre Daea și ministrului Afacerilor Externe, dl. Teodor Meleșcanu.

Scrisoarea poate fi vizualizată și descărcată AICI.

Articolul Scrisoare deschisă: Țăranii și țărăncile au nevoie de recunoașterea drepturilor! apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

Noua Politică Agricolă Comună ar trebui să devină o politică agricolă puternică și ambițioasă, care să o depășească pe cea actuală.

Ar trebui să adopte drept obiectiv central sprijinul pentru sistemele agricole capabile să producă hrană de bună calitate, accesibilă tuturor cetățenilor, incluzând pe aceia afectați de către crizele financiare. De asemenea, ar trebui să constea în asigurarea unui venit corect pentru țărani și să producă începerea unei tranziții în agricultură.

Mai apoi, este esențială definirea unor modele agricole, alimentare și de comercializare care să integreze sisteme alimentare sustenabile, adică să asigure o producție de hrană sănătoasă, nutritivă și gustoasă, cu respect față de mediu și bunăstarea animalelor, care contribuie la lupta împotriva schimbărilor climatice și generează locuri de muncă în mediul rural și promovează o relație de respect și colaborare între consumatori și comunitățile rurale. Acest model este modelul agriculturii sustenabile, țărănești și de familie, bazat pe și definit de țărani.

Viitoarea Politica Agricolă Comună ar trebui de asemenea să se bazeze pe un nucleu de principii la nivel european pentru a defini orientarea agriculturii europene către o tranziție agricolă și suveranitate alimentară. Respingem o renaționalizare a PAC sau o politică agricolă de-a gata, cu și mai mare subsidiaritate, în loc să apărăm o agricultură puternică COMUNÄ‚ și o politică alimentară care respectă orice particularitate teritorială datorită capacității sale de adaptare. 

Echitate în subvenționarea agriculturii – plafonarea subvențiilor prin plăți directe și susținerea țăranilor activi prin sprijin al venitului. Susținem eliminarea efectelor perverse aduse de plățile directe pe suprafața agricolă. În România considerăm că este necesară o redistribuire a bugetului PAC prin plafonarea plăților primite de fermele industriale și creșterea plăților către fermele de subzistență și semi-subzistență și pentru a reduce decalajul de venit dintre agricultură și celelalte sectoare ale economiei. În prezent, plățile directe nu contribuie la realizarea obiectivelor PAC, ci măresc decalajul între producătorii mici și cei mari sau foarte mari; în același timp, determină concentrarea terenurilor pe care se practică un model agricol în monocultură, care deteriorează mediul și finanțează actori precum bănci sau fonduri de investiții în detrimentul producătorilor activi.

Protejarea țăranilor de volatilitatea prețurilor și întărirea poziției lor pe piață: Având în vedere că cel puțin 70% dintre veniturile agricultorilor este generat de către piață, este necesar să abordăm volatilitatea prețurilor prin instrumente ale Politicii Agricole Comune. Ne opunem gestionării riscurilor prin instrumente financiare care ar trimite fonduri PAC către instituții bancare și asiguratori, pentru că acestea nu abordează problema puterii de negociere scăzute a țăranilor în fața industriei alimentare sau a lanțurilor de distribuție din ce în ce mai concentrate.

Garantarea participării asociațiilor care reprezintă interesul țăranilor, inclusiv a celor de subzistență și semisubzistență, în procesul de elaborare a planurilor strategice privind PAC, precum și în monitorizarea implementării și a respectării obiectivelor europene și naționale. Fără o astfel de metodologie, procesul ei de dezvoltare și adoptare ar fi netransparent și nedemocratic.

Obiectivele noii reforme agricole europene trebuie sa aibă în vedere problematicile economice, sociale și de mediu, care să fie abordate împreună, având în vedere impactul agriculturii asupra sănătății mediului și a schimbărilor climatice. Obiectivele sociale, economice și de mediu ar trebui să includă: egalizarea veniturilor fermierilor la venitul mediu al populației, oprirea pierderii țăranilor în Europa și atragerea de noi persoane în agricultură, întărirea economiilor locale prin diversificare productivă, relații directe producător – consumator, dezvoltarea tranziției către producție și comercializare la scară redusă, atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv.Adaptarea și eforturile împotriva schimbărilor climatice ar trebui abordate prin intermediul modelului alimentar și agricol, stabilind conformitatea agendei cu evoluția modelului.

Oprirea dispariției producătorilor agricoli și încurajarea instalării de noi țărani care să practice un model agricol sustenabil și diversificat. Un obstacol din ce în ce mai important în instalarea noilor țărani îl constituie accesul la pământ; avem nevoie de instrumente si cadre legale favorabile noilor veniți în agricultură și care să stopeze acapararea terenurilor.

Întărirea economiei rurale prin diversificare productivă, lanțuri scurte de aprovizionare între consumator și producător și implementarea de instrumente colective de procesare, comercializare s.a.m.d a produselor agricole.

Promovarea prosperității rurale și îmbunătățirea considerabilă a calității vieții și accesului la bunuri publice în mediul rural.

Cercetarea și inovarea în sectorul agricol trebuie să implice țăranii, astfel salutăm intenția Comisiei, exprimată în comunicare, de a desemna cercetarea și inovarea drept una dintre priorități, de a implica fermierii în aceste domenii și sublinierea nevoii de a concentrare pe fermele de subzistență și semi-subzistență pentru democratizarea accesului la cercetare și inovare.

Migranți: PAC trebuie să aibă în vedere situația lucrătorilor agricoli migranți, precum și cauzele migrației. Prin intensificarea competiției dintre fermierii europeni, PAC a promovat deteriorarea condițiilor de muncă și formelor de angajare în agricultură. De aceea, în principiile sale, PAC trebuie să recunoască valoarea muncii agricole și să consolideze respectul pentru drepturile și demnitatea tuturor muncitorilor, indiferent de statutul lor (țărani, salariați, muncitori sezonieri sau muncitori permanenți).

Abordarea preocupărilor cetățenilor legate de sănătate, calitatea hranei, nutriție și risipă alimentară. Momentan sistemul alimentar este dominat de industrie, care creează alimente puternic procesate, cu ingrediente artificiale și care pun în pericol sănătatea umană pe termen mediu și lung. Pentru majoritatea consumatorilor accesul la hrană sănătoasă și nutritivă a devenit un lux, motiv pentru care PAC trebuie să susțină producerea de hrană sănătoasă disponibilă și accesibilă tuturor cetățenilor, indiferent de nivelul de venit, în același timp asigurând un venit decent familiilor de agricultori.

Abordarea României pentru PAC post 2020 trebuie să ia în considerare specificul național și contextual al sistemului nostru agricol și ca atare să pună în centru țăranii și fermele de familie pentru care să dezvolte măsuri adaptate problemelor cu care se confruntă: 

• Accesul și controlul inechitabil asupra pământului, asupra resurselor genetice și altor resurse naturale;
• Accesul din ce în ce mai restrâns la piață și la mijloacele de producție pentru asigurarea unui trai decent;
• Politici agricole create în favoarea unei elite restrânse de mari fermieri și alți actori implicați în agricultură și sistemul alimentar industrial.

Textul integral al poziției asociației Eco Ruralis față de comunicarea Comisiei Europene privind „Viitorul sectorului alimentar și al agriculturii – pentru o politică agricolă comună flexibilă, echitabilă și sustenabilă”.

(1) http://europa.eu/rapid/press-release_IP-17-4841_ro.htm

Articolul PAC după 2020 – tranziție către un model agricol durabil apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

„Ne aflăm într-un moment de cotitură, în care pe de-o parte ne confruntăm cu încercări de creștere a producției de soia industrială în Uniunea Europeană și pe de altă parte, ne aflăm în mijlocul procesului de negociere pentru noua Politică Agricolă Comună a UE. Trebuie să legăm viitoarele decizii cu realitatea europeană, în care milioane de țărani nu sunt susținuți de politicile publice. Considerăm că satisfacerea necesarului de culturi proteice în UE nu poate fi bazată exclusiv pe cultivarea industrială de soia, ci avem nevoie de o varietate de culturi proteice asigurate de mici producători agroecologici – țărani și ferme de familie. Doar astfel, vom reuși să dobândim o autosuficiență de culturi proteice pe termen lung în Europa și să ne desprindem de actualul model industrial corporatist, bazat pe importuri masive și inegalitate socială și de mediu.”, a declarat Attila SzÅ‘cs, membru al Comitetului de Coordonare al Eco Ruralis.

Redăm mai jos textul integral al rezoluției, care poate fi vizualizat și in format pdf: Pozitia Via Campesina Europa privind productia de soia si alte culturi proteice in Europa.

––––––––––––––

• eforturile depuse spre o mai mare autosuficiență de culturi proteice sustenabile în Uniunea Europeană;
• încetarea importurilor de soia modificată genetic;
• îndepărtarea poverii pe care cererea de proteină agricolă a UE o creează asupra pădurilor tropicale, altor ecosisteme valoroase și asupra comunităților locale țărănești pe care aceste ecosisteme le sprijină;
• cultivarea agroecologică vastă și diversă de soiuri de leguminoase în Uniunea Europeană pentru îmbunătățirea calității solului și pentru reducerea treptată a folosirii de fertilizanți chimici.

Totuși, credem că acestea nu pot fi atinse într-o manieră inclusivă și sustenabilă sub modelul industrial corporatist, care domină în prezent agricultura Uniunii Europene. Mai mult, Via Campesina Europa consideră că așa-numitele inițiative care implică multiple părți interesate, precum Alianța Soia Dunăreană, asigură o platformă pentru continuarea dominației corporatiste și subminează drepturile echitabile la pământ și piață ale țăranilor, în special a celor din Europa de Est.

Pentru a soluționa preocupările subliniate în acest document, Via Campesina Europa solicită:

• discreditarea mitului că soia este crucială pentru securitatea alimentară. Faptul că soia este doar un input pentru industria nesustenabilă a creșterii animalelor a fost deja expus.
• plasarea țăranilor și a producătorilor agroecologici la scară redusă în centrul noii Politici Agricole Comune și a strategiei privind culturile proteice, precum și consolidarea poziției lor față de marile agribusiness-uri și supermarketuri;
• concentrarea strategiei privind culturile proteice în jurul intercalării și rotației culturilor de varietăți țărănești, pentru lanțuri scurte de distribuție;
• o mai mare reglementare a Politicii Agricole Comune pentru a asigura că piețele servesc beneficiilor locale ale țăranilor și ale comunităților rurale, în loc să lase producătorii la discreția politicilor pieței libere și să îi copleșească prin importul de proteine agricole ieftine (dumping);
• încetarea plăților directe pe suprafață pentru a evita stimularea producției la scară largă și concentrarea terenurilor pentru producția de soia pe suprafețe mari în monocultură;
• aplicarea Liniilor Directoare FAO cu privire la Guvernarea Responsabilă a Terenurilor, Fondului Piscicol și Forestier în rândul statelor membre UE;
• crearea unei Directive europene privind fondul funciar pentru a crește transparența tranzacțiilor funciare și pentru a descuraja speculațiile pe piața funciară și de culturi proteice;
• introducerea de măsuri oficiale pentru a aborda problema supraconsumului de carne în UE.

Solicităm ca preocupările expuse să fie examinate cu seriozitatea și atenția de care nu s-au bucurat până în prezent. Credem că propunerile noastre și perspectiva țărănească oferă recomandări constructive pentru a urmări realizarea unei autosuficiențe de proteine cu adevărat sustenabile în cadrul Uniunii Europene.

Articolul Poziția Via Campesina Europa cu privire la producția de soia apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

www.peasantsrights.eu

Țăranii și țărăncile, pescarii, păstorii și alți oameni care lucrează în mediul rural produc cea mai diversă și sănătoasă hrană pe care o consumăm în fiecare zi. În Europa și peste tot în lume, ei și ele joacă rolul principal în asigurarea suveranității alimentare a comunităților noastre și în rezistența sistemelor alimentare în fața schimbărilor climatice. Totuși, gospodăriile mici dispar cu rapiditate sub presiunea expansiunii agriculturii industriale, a acaparării terenurilor și a destrămării sprijinului public.

Noi, țăranii și ceilalți oameni care lucrăm în mediul rural, ne confruntăm sistematic cu discriminarea, iar femeile din mediul rural sunt cele afectate cu precădere. Avem nevoie de sprijinul tuturor pentru a continua să creăm alternative bazate pe agroecologie și rezistente în fața agriculturii industriale, precum și sisteme alimentare locale sustenabile pentru viitor.

Alăturați-vă mișcării pentru Drepturile Țăranilor și solicitați Uniunii Europene și guvernelor Statelor Membre să participe activ și cu bună credință la elaborarea “Declarației Națiunilor Unite pentru Drepturile Țăranilor și a altor oameni care lucrează în mediul rural”.

Solicitați Ministrului român al Afacerilor Externe să recunoască Drepturile Țăranilor! Acestea includ dreptul la pământ, semințe, biodiversitate, la un trai și venit decente, precum și dreptul la mijloace de producție. Semnați această petiție și solicitați dreptul oamenilor la suveranitate alimentară.

Fără țărani, nu avem hrană diversă și sănătoasă! Să ne cultivăm drepturile!

Alăturați-vă mișcării și solicitați împreună cu noi adoptarea Declarației Națiunilor Unite pentru Drepturile Țăranilor!

Istoricul inițiativei
Procesul către “Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Țăranilor și altor oameni care lucrează în mediul rural” are ca scop crearea unui instrument internațional pentru drepturile omului, care să contribuie la promovarea și protejarea drepturilor lor și care să atragă atenția asupra abuzurilor și a discriminării ce afectează direct țăranii, țărăncile și pe toți cei implicați în producția de hrană la scară mică, peste tot în lume.

Versiunea curentă a Declarației este rezultatul eforturilor realizate în ultimii 15 ani de confederația internațională a țăranilor La Via Campesina (LVC), cu sprijinul organizațiilor FIAN International, CETIM și a altor mișcări sociale. Acest proces are un obiectiv unic, și anume ca această Declarație să fie recunoscută de către Națiunile Unite și de sistemul internațional de guvernare a drepturilor omului prin vocile, problemele și soluțiile mișcării țărănești.

Munca cea mai intensă se desfășoară la Consiliul pentru Drepturile Omului din cadrul Națiunilor Unite în timpul sesiunilor grupurilor de lucru interguvernamentale. Următoarea sesiune va avea loc în luna mai 2017. Pentru a pune presiune pe guverne, avem nevoie să ne întărim munca la nivel înalt și să îi oferim un ecou amplu și puternic în toată Europa.

Pământ pentru Suveranitate Alimentară este o campanie colectivă din care fac parte 16 parteneri, incluzând țărani și mișcări sociale, ONG-uri de mediu și pentru dezvoltare, organizații pentru drepturile omului și cercetători activiști. Scopul rețelei este creșterea conștientizării în privința administrării și utilizării pământului, apei și a altor resurse naturale, precum și în privința rezultatelor realizării dreptului la hrană și a suveranității alimentare.

Nyéléni Europa este cea mai amplă mișcare transnațională care militează pentru realizarea suveranității alimentare în Europa și care își propune să construiască strategii comune pentru reorganizarea modului în care societatea noastră este structurată astăzi în jurul hranei și agriculturii.

Articolul Țăranii au nevoie de drepturi! apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

Alianța Soia Dunăreană este una dintre cele mai recente încercări de a promova agenda industriei, folosind pretextul „soia nemodificată genetic”. Infiintata in anul 2012, în Austria, această alianță a declarat scopul de „reducerea dependenței sectorului european al cărnii și al laptelui, de soia importată din America de Sud, precum și reducerea amprentei ecologice a acestor sectoare.” În ciuda pretențiilor sale, prezenta propunere face presiuni pentru monocultura de soia, deschide ușa pentru organisme modificate genetic (OMG), acapararea terenurilor, precum și deturnarea de fonduri publice către marile companii.

Printre membrii alianței se numără mari retailerii și procesatorii din industria alimentară și furajeră (exemplu Cargil, Lidl etc.), semincieră (exemplu Limagrain), institute de cercetare și câteva ONG-uri din Europa.

Un fost director Monsanto – reprezentant al Dunării Soia alianță în România

Una dintre probleme este că directorul regional al Soiei Dunărene pentru România și Bulgaria este Dragos Dima, un fost director Monsanto. „Semnarea [Declarației pentru Soia Dunăreană] nu exclude posibilitatea de a utiliza semințele convenționale din această societate [Monsanto], în cazul în care oferta este competitivă”, a declarat Dima într-o conferință de presă în 2013. Dragoș Dima a lucrat în trecut ca director și pentru alte corporații cum ar fi Limagrain, Agrana și Harding.

Dacă scopul acestei alianțe este de a crea mai multe afaceri pentru corporații precum Monsanto, în numele independenței culturilor proteice (soia) ​​europee, atunci argumentul „fără OMG” nu mai reprezintă nimic.

România, ținta pentru monocultură de soia în Europa?

După cum indică numele alianței, zona în care s-ar produce această soia este „regiunea Dunării”. Potrivit site-ul oficial al alianței, această hartă a regiunilor Dunării cuprinde 12 țări în întregime (Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, Moldova, Austria, România, Elveția, Serbia, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă, Ungaria) și părți din 4 alte țări (Germania, Italia, Polonia, Ucraina).

În esență, alianța pentru Soia Dunăreană propune monoculturile de soia în anumite țări europene, mai ales în România, pentru industria alimentară și furajeră. Pare evident din harta alianței că, din toate țările, România este locul cel mai potrivit pentru cultivarea de soia, fiind tara cu cea mai mare suprafață agricultura (~ 10 milioane de hectare de teren arabil). Celelalte 3 țări agricole importante din alianța (Germania, Polonia, Italia), sunt incluse numai parțial, în zone nepotrivite culturii de soia.

Culturile de soia au o istorie îndelungată în România. Soia modificată genetic, este o parte importanta din ea, încă fiind cultivată ilegal.

Înainte de 1989, în timpul dictaturii comuniste, România cultiva anual ~ 500.000 de hectare de soia, plasându-se în topul țărilor europene. Mai mult decât atât, România a fost prima și singura țară din Europa geografică, care a cultivat soia modificate genetic. În 1998, România a introdus soia rezistentă la erbicidul total Rund Up produs de compania Monsanto. În 2006, România a înregistrat cele mai mari culturi modificate genetic cultivate vreodată în Europa, cu 137.275,5 hectare de soia modificată genetic.

Adeziunea României la UE în 2007, a însemnat o veste proastă pentru industria de OMG. Procesul de luare a deciziilor la nivelul UE nu permite statelor membre să autorizeze culturi comerciale modificate genetic la nivel național. În plus, din motive economice și politice, UE consideră că este mai ieftin să importe soia modificate genetic din America Latină, decât să-l crească în Europa. Asta a forțat România să interzică cultivarea de soia modificată genetic. Din păcate, măsurile de interdicție au fost puse în aplicare în mod superficial. Diverse ONG-uri au identificat culturi ilegale de soia modificate genetic în diferite regiuni (Nord și Sud din România – Călărași și Botoșani), în ultimii 8 ani.

Legăturile dintre Guvernul României și Monsanto sunt bine documentate. 2 foști miniștri români ai agriculturii au lucrat și pentru Monsanto. Valeriu Tabără (ministrul agriculturii între 1994-1996 și 2010-2012), a lucrat în proiecte de cercetare finanțate de Monsanto; Stelian Fuia (ministru al agriculturii în 2012) a fost un director de marketing pentru Monsanto Europa, în aceeași perioadă în care și Dragoș Dima (reprezentant al Dunării de soia alianță) a lucrat ca director pentru Monsanto.

Interdicția privind cultivarea de soia modificate genetic, în 2007, a adus o schimbare în strategia Monsanto. Conform noului discurs exprimat prin intermediul politicienilor din poziții de decizie de top, România poate beneficia de o creștere a producției de soia, și exportul către alte țări europene ar fi o mai mare oportunitate.

„România importă în fiecare an aproape 500.000 de tone de soia din Brazilia, SUA și alte țări, doar soia biotehnologică (modificată genetic). România ar putea produce 2 milioane de tone de soia, fiind singura țară europeană care ar putea produce industrial această cultură; Produsele biotehnologice sunt cu 40-60% mai ieftine decât altele „- declarația lui Valeriu Tabara, în luna aprilie 2011.

Soia Dunării – un compromis temporar până soia modificata genetic este aprobat

În 2013, noul ministru al agriculturii, Daniel Constantin, a semnat declarația de soia Dunării, adăugând într-un comunicat de presă oficial că România nu se angajează numai la soia nemodificată genetic: „Semnarea Declarației nu angajează România în niciun fel față de orice altă decizie viitoare privind cultura soiei.”

Conform declarației lui Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii la acea vreme, în noiembrie 2013: „Atâta timp cât la nivelul UE, o decizie cu privire la soia modificată genetic nu va fi luată destul de repede, avem versiunea promovată de Soia Dunăreană. Căutăm, de asemenea, posibilitatea unei scheme aplicate în cadrul PAC, pentru a stimula financiar producția de soia nemodificată genetic.”

Soia Dunăreană nu poate garanta o politică de soia nemodificată genetic în România, în special pentru că argumentul lor principal, „reducerea dependenței sectorului cărnii și al laptelui, de soia importată din America Latină”, merge mână în mână cu agenda Monsanto.

Soia – nu este o cultură țărănească

România are ce mai vibrant mediu rural din UE. Cu 46% din populația în mediul rural și 4,7 milioane de țărani activi, agricultura țărănească este încă în viață, hrănind o mare parte a populației. Soia nu a fost niciodată o plantă cultivată de țărani, și nici nu este folosită ca hrană pentru cultivarea animalelor din micile gospodării țărănești. Prin urmare, propunerea alianței Soiei Dunărene nu răspunde vreunei nevoi a țăranilor români, care reprezintă aproape 50% din țărani UE.

Peste tot în România terenul agricol a devenit obiectul acaparării de către marii latifundiari și corporații. Ceea ce propune Soia Dunăreană, va încuraja marile companii să acapareze și să transforme pământul milioanelor de țărani în monoculturi de soia. Asta va avea efecte profunde în societatea țărănească. Acest proces va slăbi economiile rurale și va împiedica dezvoltarea unui sector dinamic rural. După cum au anunțat, companiile care fac parte parte din Soia Dunăreană sunt hotărâte să folosească banii publici europeni din PAC, pentru suporta costurile de producției a soiei industriale. Țăranii sunt sufocați și marginalizați din toate părțile. Nu avem nevoie de această schemă care să ne împingă în afara pieței și politicilor publice.

Articolul Alianța Soia Dunăreană – Nu este o soluție pentru agricultura țărănească apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.

Către Guvernul României

10 Iunie, 2014

Declarația Națiunilor Unite privind Drepturile Țăranilor și muncitorilor din zonele rurale

Anul Internațional al Fermelor de Familie – 2014, sub egida ONU, este dedicată valorilor și importanței comunităților țărănești în fața comunității internaționale. Mai multe studii de referință efectuate după criza alimentară din 2007/2008 au subliniat importanța strategică a micilor producători într-un context al creșterii volatilității piețelor și a schimbărilor climatice. Rezultatele studiilor evidențiază capacitatea de adaptare, conservare a biodiversității la plante și animale și reziliența Sistemelor Familiale care reprezintă mai mult de jumătate de miliard de oameni și asigură 85% din producția globală de alimente.

Totuși, țăranii se confruntă cu o situație dificilă. În fiecare an, mii de țărani devin victimele exproprierilor terenurilor, translocării și evacuărilor forțate – o situație care atinge un nivel fără precedent din cauza fenomenului acaparării terenurilor. Muncitorii din zonele rurale de pretutindeni reprezintă 70% din oamenii care suferă de foamete. Femeile sunt afectate în mod special, în mare parte ca urmare a discriminării atunci când vine vorba de a avea acces la resurse productive, cum ar fi pământul, apa sau semințele.

Deschiderea tot mai largă a agriculturii la concurența internațională, în cadrul acordurilor de liber schimb și concentrarea pe achiziția de terenuri, duce micii producătorii în situații de discriminare de neconceput.

Această restrângere a accesului la resurse productive afectează la fel de puternic pescarii și păstorii tradiționali, comunitățile nomade, și chiar și lucrătorii din mediul rural care nu posedă pământ sau dețin doar suprafațe agricole reduse, cum ar fi lucrătorii sezonieri și migranții.

Trebuie să existe o Declarație a Națiunilor Unite (ONU) a Drepturilor țăranilor și muncitorilor din zonele rurale, precum și o Convenție Internațională asupra Drepturilor țăranilor. Cauza Drepturilor țăranilor este asemănătoare cu cea a Drepturilor Populațiilor Indigene, care deja beneficiează deja de o Declarație ONU care descrie anumite drepturi. Ambele grupuri se luptă pentru Dreptul la Hrană. În cazul în care țăranii nu au acces la pământ și nu dețin controlul asupra păstrării semințelor folosite, ei nu au Dreptul la Hrană.

Eco Ruralis, asociație membră a Via Campesina, susține toate eforturile depuse azi pentru a întări mișcarea țărănească globală și dobândirea de mai multe drepturi. Eco Ruralis sprijină în totalitate “Declarația pe Drepturile Țăranilor – Femei și Bărbați” și a tradus documentul în limba Română astfel ca mai mulți oameni să aibă acces liber la astfel de informații importante.

Munca depusă în ultimii ani de către Consiliul Drepturilor Omului a permis Comitetului Consultativ să efectueze un studiu cuprinzător despre situația țăranilor și altor lucrători din mediul rural, cu privire la drepturile omului. Studiul se axează în mod specific pe situația discriminării acestor categorii, insuficiența instrumentelor curente care ar trebui să protejeze drepturile internaționale și interesul pentru o declarație care recunoaște drepturile specifice ale țăranilor și muncitorilor din zonele rurale.

Prin rezolutia 21/19 adoptată în Septembrie, 2012, Consiliul Drepturilor Omului a creat un Grup de Lucru interguvernamental deschis cu mandatul de a dezvolta o declarație. Prima întâlnire a acestui Grup de Lucru din Iulie 2013 a fost foarte pozitivă. Ambasadorul Boliviei la ONU, Dna. Angelica Navarro a fost aleasă pentru a prezida negocierile.

La a 26-a sesiune a Consiliului Drepturilor Omului al Națiunilor Unite care va fi susținută în Geneva, pe 10 Iunie, 2014, Adunarea va decide asupra continuării procesului de negociere pentru adoptarea unei declarații pe drepturile țăranilor.

1) Facem un apel în mod special la Guvernul României și reprezentanții săi din Consiliul pentru Drepturile Omului, să ia în considerare în mod favorabil activitatea ONU, și astfel, să voteze în favoarea rezoluției și avansarea procesului prin oferirea mandatului de a lucra pe proiectarea declarației pe drepturile țăranilor către Președintele – Raportor al grupului stabilit..
2) Cerem membrilor Consiliului pentru Drepturile Omului, inclusiv reprezentaților României, de a acorda tot sprijinul posibil pentru a aproba rezoluția prin confirmarea procedurilor și oferirea mandatului de a lucra pe proiectarea declarației pe drepturile țăranilor către Președintele – Raportor al Grupului de Lucru. 

Cunoscând angajamentul tuturor reprezentanților acestui consiliu către recunoașterea și respectarea drepturilor omului, contăm pe susținerea dumneavoastră pentru a crea acest instrument care trimite un semnal clar de recunoaștere a acestor categorii vaste de cetățeni în prezent subevaluați, și prin care se clarifică drepturile lor universale, permițându-le astfel să creeze drepturi specifice și esențiale pentru a asigura acces sigur la resurse productive, asigurând o producție alimentară durabilă la o scară globală tot mai nesigură.

Textul inițial al Declarației Drepturilor Țăranilor – realizat de mișcarea țărănească internațională – La Via Campesina.

Mulțumim foarte mult pentru considerația dumneavoastră pentru a continua această activitate importantă.

Eco Ruralis
Via Campesina Europa

Articolul Declarația Națiunilor Unite privind Drepturile Țăranilor și muncitorilor din zonele rurale apare prima dată în Asociatia Eco Ruralis.