Întâlnirea națională a fost o reuniune de succes, care ne motivează să continuăm munca pentru drepturile țăranilor și pentru viitorul agriculturii țărănești. Mulțumim tuturor membrilor asociației pentru implicarea de-a lungul anilor. Mulțumim membrilor care au participat la întâlnire și celor care nu au putut participa, și au contribuit cu produse, mâncare, semințe, sfaturi și ajutor de orice fel, pentru ca aceasta să aibe loc.
Au participat aproximativ 60 de membri din 17 județe (Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița – Năsăud, București, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Sibiu, Suceava, Timiș). Majoritatea membrilor participanți sunt țărani implicați în producția de semințe țărănești, hrană pentru propriul consum dar și pentru vânzare, precum și alte activități, cum sunt meșteșuguri, artizanat, construcții de case tradiționale și ecologice.
Am avut ocazia cu toții să aflăm ce activități a derulat asociația în ultimii 3 ani, să facem schimb de informații practice, să propunem noi activități în care să implice mai mult membrii și să convenim de comun acord asupra unor documente administrative, principii de funcționare și organizare a asociației și un nou comitet de coordonare.
Subiectele principale de discuții au fost cele 3 campanii ale asociației:
1) Dreptul la Pământ; 2) Dreptul la Semințe și 3) Dreptul la Piață (o campanie nouă care va fi înființată începând cu 2016).
Aceste campanii vizează principalele resurse de care avem nevoie pentru viitorul agriculturii țărănești: pământ, semințe și piață, pe care Eco Ruralis le abordează din perspectiva drepturilor omului. Vă prezentăm în cele ce urmează discuțiile și deciziile membrilor prezenți:
A) Semințe tradiționale.
Propuneri din timpul discuțiilor:
a) Eco Ruralis să transmită o scrisoare către Ministerul Agriculturii și Guvern, solicitând crearea unui Catalog Alternativ de Semințe – pentru înregistrarea semințelor tradiționale. Scrisoarea va fi trimisă între Feb.– Apr. 2016.
b) Schimburi de sfaturi practice / de experiență – în ce privește salvarea semințelor. Membrii prezenți au propus ca în 2016 să avem 2-3 întâlniri pentru schimb de experiență, în care membrii să lucreze împreună diferite lucrări practice în grădini.
c) Trebuie să colectăm semințe din sate. În vizitele de teren ale echipei de la Cluj, precum și cu orice ocazie pe care o are un membru sau o membră, vom colecta cu toții semințe vechi, căutând să identificăm cât mai exact originea acestora.
d) Să multiplicăm și să promovăm exemple pozitive.
e) Schimburi de semințe. De asemenea, membrii au adus laolaltă semințe pe care le-au schimbat între ei în timpul întâlnirii. Membrii au putut să se aprovizioneze cu semințe din producția comună de semințe a asociației și din semințe aduse de membri din mai multe colțuri ale țării. Membrii prezenți și-au luat responsabilitatea să producă semințe țărănești pentru asociație.
B) Dreptul la pământ
Pornind de la definiția acaparării terenurilor, am dezbătut cine sunt cei care fac mari achiziții de terenuri și s-a ajuns la concluzia că atât români, cât și străini acaparează terenuri, NU este o problemă de naționalitate, ci de dimensiunea terenului/terenurilor achiziționate. Atât românii, cât și străinii se folosesc de sistemul corupt, de lipsa de informații și alternative ale țăranilor, de intimidare, de puterea lor.
Pași identificați pentru prevenirea acaparării de terenuri:
– crearea de transparență în acest demers de achiziționare;
– cunoașterea alternativelor de utilizare a terenurilor (altceva decât arendarea la așa-zisa „asociație”, devenită între timp o firmă în realitate): alte culturi, permacultura, samd
– in raport cu termenul de asociație, a existat o propunere pentru folosirea mai des a “cooperării” ca formă de rezistență la land grabbing, dar și de reclădire a unor valori mai solide și împărtășite de o comunitate. Doar împreună și numai împreună putem avea rezultate care să dureze!
– Expertiză legală pentru Eco Ruralis. O necesitate de viitor pentru a înțelege mai bine procesul achizițiilor masive de pe piața funciară din România, pentru a identifica lacunele legislative dar și părți unde putem interveni și propune schimbări;
– cercetare continuă și expunerea cazurilor de acaparare a terenurilor, crearea de transparență;
creșterea rețelei de contacte pentru răspândirea informațiilor despre fenomen, dar și despre asocierea țăranilor, ca și formă de rezistență;
– lobby și advocacy;
C) Accesul la piață al țăranilor.
Numeroase propuneri au fost făcute la întâlnire, pentru activități în acest grup de lucru:
– Organizarea unui Târg de producători la București;
– Să organizăm unul sau mai multe tarabe de producători (standuri) pentru membrii care au nevoie; avem membri care pot construi astfel de standuri.
– Să organizăm membrii producători sub egida Eco Ruralis.
– Să creăm un magazin online pentru vânzarea de produse a producătorilor Eco Ruralis. Pot contribui: Iulian, fratele Brândușei, fratele Silviei Sârbu, Bianca, Silvia Sârbu și producătorii interesați ai asociației.
– Aprozare mobile (ambulante).
– Să ajutăm la extinderea inițiativei Cutia Țăranului. Legat de subiectul rețelelor alternative de vânzare directă, s-a discutat despre consumatorii comozi, despre sistemul solidar ASAT (al asociației CRIES) și despre faptul că trebuie să schimbăm mentalitatea consumatorilor.
– Să întărim legătura cu partenerul nostru Village Life, pentru a susține membrii care sunt interesați de agroturism. Aceasta este totodată o metodă alternativă de desfacere a produselor la gospodărie.
– Să creăm cooperative de consum; să coordonăm comenzi comune făcute catre producători de un grup de consumatori.
– Să includem o secțiune de blog pe noul website Eco Ruralis pentru a încuraja membrii să contribuie cu articole..
– Să includem un calendar pe noul website Eco Ruralis.