TIC și agroturism în sprijinul femeilor din mediul rural – vizită de studiu în Ungaria

Cea de-a doua întâlnire transnațională din cadrul proiectului Erasmus+ WORA a avut loc în Ungaria între 21 și 22 septembrie 2021. Membri din partea a trei asociații partenere – Fundația AgriNatura din Polonia, Kisleptek din Ungaria și Eco Ruralis din România s-au întâlnit în Budapesta și mai apoi în satul Egerszalók pentru a face împărtăși de data aceasta informații din domeniul agroturismului și face schimb de cunoștințe cu alte femei din mediul rural. Din motivul obiectiv al pandemiei de Covid-19, cel de-al patrulea partener, AMA Centar din Serbia, a fost nevoit să anuleze în ultimul moment participarea.

Din partea Eco Ruralis, au participat Carmen Moldoveanu din loc. Ozun, Covasna și Raluca Dan, de la biroul asociației.

Începutul primei zile de vizită a fost dedicat discuțiilor administrative și de planificare în continuare a proiectului, partenerii revizuind statusul proiectului, cuprinsul viitoare broșuri cu informații despre utilizarea tehnologiei informației în câteva domenii, precum și stabilind câteva webinare deschise publicului, în vederea promovării activităților proiectului și a necesității dezboltării competențelor de tehnologia informațiilor și a comunicațiilor în rândul femeilor din mediul rural.

În a doua parte a zilei, participanții au călătorit către Egerszalók, un mic sat de 2000 de locuitori, aflat în munții Bükk. Satul este foarte cunoscut pentru terasele sale din calcar, create de ape medicinale și care formează acum băi termale interioare și exterioare cu apă până la 60°C, unde mii de turiști locali și din țările vecine își petrec vacanțele și unde cooperarea este un element care a stat la baza dezvoltării regiunii.

Sesiunea de seară s-a desfășurat la Căminul satului, unde am fost întâmpinați de Szilvia Farkasné Uzelman, din partea Asociației de Tursim din Egerszalók și de primarul satului, István Varga. Cu această ocazie, am aflat o serie de informații despre Federația Națională de Agroturism (FATOSZ – https://falusiturizmus.eu/en/about-us/), care este o alianță amplă de asociații prestatoare de servicii în domeniul agroturistic. De-a lungul timpului, FATOSZ a reușit să obțină recunoașterea florii soarelui drept clasificare și brand de garantare a unei pensiuni agroturistice și a dezvoltat un website comun pentru rezervări, instruiri și alte servicii care să vină în sprijinul membrilor lor.

Începând din ianuarie 2020, de când guvernul maghiar a introdus obligativitatea utilizării unui sistem informatic de administrare de către orice unitate de cazare indiferent cât de mică, multe agropensiuni s-au văzut în fața provocării de a se descurca cu tehnologia și cu noile reguli strict impuse. Astfel, atât FATOSZ, cât și asociațiile locale și-au sprijint membrii cu cunoștințe despre utilizarea noilor metode sau cu comunicarea online cu autoritățile.

În a doua zi, de 22 septembrie, Szilvia Farkasné Uzelman, din partea Asociației de Turism din Egerszalók ne-a prezentat istoria locului, atracțiile turistice și activitățile care se desfășoară în satul Egerszalók, unde există patru hoteluri de patru stele, trei pensiuni, 120 de case gospodărești și un camping. Cea mai mare parte dintre membrii asociației locale este formată din femei (80% dintre cei 70 de membri în total).

În Egerszalók operează, de asemenea, și Asociația TDM a Văii Spas, care cuprinde printre membri și municipalități locale, întreprinderi și organizații ale societății civile, iar în sat dețin un birou de informare multi-funcțional, cu vânzare de produse locale, un serviciu de mini-bus, închiriere de biciclete și un mic muzeu de păpuși artizanale tradiționale. Pagina lor de internet este disponibilă în patru limbi http://www.gyogyvizekvolgye.hu/en/).

Sesiunea a continuat cu o prezentare din partea filialei locale a FATOSZ, prezentă în județul Heves, cu 130 de membri, dintre care 80% femei, iar peste 50% dintre ele cu vârsta peste 60 de ani. În acest sens, unul dintre obiectivele lor îl reprezintă susținerea transferului de cunoștințe digitale către membre pentru a fi autonome în administrarea unităților lor de cazare.

În Ungaria, cadrul legislativ prevede o taxare simplificată pentru până la 8 camere disponibile pentru cazare (16 persoane), de aprox. 550 RON/ pe an/ de cameră, în timp ce taxa pe valoare adăugată reprezintă încă o problemă, deoarece reprezintă 27% din cifra anuală de afaceri până la 165.000 RON. Egerszalok este un loc extrem de popular printre turiștii maghiari, dar și pentru cei din țările vecine, deși pandemia de Covid-19 a atras în ultimul an cu precădere turiști locali,dar și o nevoie de mai mare comunicare online, utilizarea telefoanelor și a aplicațiilor mobile.

Rând pe rând apoi, partenerii prezenți și-au prezentat activitatea în țările de origine. Din partea Fundației AgriNatura din Polonia, Krzysztof Magdziak și Agnieszka Drelich Magdziak au împărtășit din povestea lor de crescători de capre pe un hectar de teren și producători de brânză. Misiunea lor este să furnizeze experiențe participanților din programele pe care le desfășoară pentru păstrarea valorilor și vieții rurale, organizează întâlniri, promovează colaborări și sprijină organizarea femeilor din comunitatea lor pentru a își rotunji veniturile și vinde produsele lor artizanale sau cunoștințele.

Eco Ruralis, a fost reprezentată de Raluca Dan, care a povestit despre misiunea și activitatea Eco Ruralis, dar și de Carmen Moldoveanu, care a introdus pensiunea agroturistică Albinuța pe care o administrează împreună cu familia sa (https://pensiunea-albinuta.business.site). Cu o capacitate de trei camere și opt paturi, pensiunea oferă o paletă de activități disponibile împrejur și o atmosferă liniștită celor care le trec pragul. În România, o pensiune agrotustică este completată și de o activitate agricolă, astfel că familia Moldoveanu deține și o grădină de legume și stupi de albine, gătind astfel cu ingrediente locale și uneori cu implicarea și a celor din sat.

Vizita în Egerszalok s-a încheiat cu un tur al satului și cu vizite la nenumărate agropensiuni și case gospodărești, urmate de discuții cu femeile satului despre activitatea lor în turism, dar și la atracții turistice (grădini demonstrative, un muzeu al locuințelor în peșteri din sec. 17 transformat acum în muzeu și mic cinema) pe care administrația locală alături de asociațiile de turism le-au pus în valoare pentru a spori interesul pentru zonă.

Vizita transnațională din Ungaria va fi urmată de o alta în Serbia, pe tema securității datelor personale în mediul online, un element esențial în ceea ce privește utilizarea tehnologiilor online, a Internetului în general de către femeile din mediul rural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *