Între 21 și 22 iulie, a avut loc în satul Dâmbroca, jud. Buzău, întâlnirea Grupului de Lucru Eco Ruralis pentru Dreptul la Semințe. Anul acesta, reuniunea a fost găzduită de familiile Zămoiu și Stanciu, în gospodăria lor, care de anul acesta cuprinde și administrează o primă Casă de Semințe Comunitară.
Am fost 32 de participanți la întâlnire, țărani și țărănci din diferite județe ale țării (București, Ilfov, Covasna, Giurgiu, Neamț, Cluj, Alba, Brașov, Iași, Olt, Brăila, Timiș, Prahova, Buzău), atât membri mai vechi ai asociației, dar și membri proaspăt înscriși. O ocazie numai bună, având în vedere și spațiul întâlnirii, pentru a ne cunoaște mai bine și pentru a împărtăși situații și practici din grădinile noastre.
Cele două zile au fost dedicate pe de-o parte discuțiilor despre contextul legislativ privind producția și comercializarea semințelor țărănești, planificării distribuției naționale de semințe țărănești din anul 2019 și organizării noastre colective în cadrul asociației și, pe de altă parte, sesiunilor de practici în agricultură și salvare de semințe.
După prezentarea fiecăruia și a unui scurt istoric al Grupului de Lucru pentru Dreptul la Seminte, am dezbătut despre o oportunitate pentru țărani, recent apărută, și anume adoptarea unui nou regulament în agricultura ecologică. Începând cu 2021, aceasta ar da posibilitatea țăranilor să utilizeze și să vândă propriile semințe de la fermă, în sistem certificat ecologic.
Întrucât vor urma consultări pe marginea implementării noii reglementări în România, împreună cei prezenți ne-am clarificat ce urmărește și oferă legea și am reflectat la procesul de autorizare al unui producător de semințe țărănești (materialul de reproducere vegetativ eterogen) din perspectiva nevoilor și realităților noastre. Cât de simplu să fie procesul de autorizare a micilor producători de semințe având în vedere resursele țăranilor?, Cum vedem organizarea de către Eco Ruralis a instruirilor pentru formarea producătorilor de semințe?, Care sunt avantajele și dezavantajele noului regulament european în agricultura ecologică? au fost câteva dintre întrebările la care am început să răspundem. Am căzut totuși de acord că avem nevoie de o serie de consultări în cadrul asociației pentru a putea contribui cu comentarii și sugestii la minister, în beneficiul țăranilor.
De asemenea, mai mulți membri ai Grupului de Lucru s-au arătat disponibili să meargă la Ministerul Agriculturii și să susțină punctele noastre de vedere, atunci când vor avea loc întâlniri pe marginea noii reglementări.
Ca în fiecare an, am făcut și planuri pentru distribuția națională de semințe țărănești a anului viitor și am stabilit care sunt producătorii care vor contribui la stocul colectiv de semințe, precum și care sunt condițiile minime pentru a conduce o distribuție reușită. În anul 2019, distribuția va fi organizată de la Casa de Semințe Comunitară din satul Dâmbroca, cu sprijinul echipei de la biroul din Cluj-Napoca.
Cu ocazia acestei reuniuni, am inaugurat și prima Casă de Semințe Comunitară, spațiu fizic care va fi menținut de producătorii de semințe țărănești din Dâmbroca și va avea rolul de:
• stocare a semințelor de la un an la altul;
• organizare și găzduire de întâlniri, cursuri de formare în agroecologie și schimburi de cunoștinte și practici agricole între membrii asociației;
• cooperării dintre țărani și țărănci pentru salvarea, schimbul, distribuirea, protejarea și îmbogățirea semințelor;
• promovării Dreptului la Semințe al țăranilor.
A doua zi, au avut loc două vizite la grădina din Dâmbroca a familiilor Zămoiu și Stanciu și la grădina lui Bogdan și Ionuț Suliman din satul Vadu Pașii. Două exemple diferite de agricultură diversă, unul de agricultură țărănească și altul de permacultură, din care participanții au avut de învățat și care au stârnit discuții îndelungate.
De asemenea, Stela Zămoiu, a susținut un atelier de salvare de semințe de tomate și busuioc, urmat de o degustare de mai multe varietăți de tomate din grădina familiei.
Întâlnirea s-a încheiat cu responsabilități preluate de Grupul de Lucru pentru promova printre membri mai multe cunoștințe despre tratamente preventive de utilizat în agricultura țărănască, despre salvarea și stocarea de semințe și, în general, despre cooperare.
Ne-am bucurat de o atmosferă foarte plăcută, călduroasă din toate punctele de vedere. Mulțumim membrilor noștri, Stela Zămoiu, Ion Zamoiu, Ionela Stanciu, Freddy Stanciu, Cristina Iamandei, Tudorița Lalu și membrilor foarte tineri Teo, Robi, Mario, Alessia și Andrei pentru eforturile depuse în organizarea și găzduirea întâlnirii noastre.
Grupul de Lucru pentru Dreptul la Semințe este deschis tuturor membrilor țărani sau grădinari din asociație, care doresc să contribuie cu semințe la distribuția anuală și să fie activi pentru recunoșterea drepturilor țăranilor la semințe.