Semințele Eco Ruralis continuă să îmbogățească grădinile 

Începe un nou sezon de târguri și piețe pentru semințe, iar Asociația Eco Ruralis este nelipsită de la ele. Pe 10 august, membrii noștri au participat la Festivalul Tomatelor și al Biodiversității Horticole de la Sibiu, găzduit de Muzeul Astra și organizat împreună cu grupul Semințe cu Suflet. Membrii Eco Ruralis vor fi prezenți cu tomate și semințe și la București, pe 24 august, dar și la alte evenimente care vor aduce împreună, toamna asta, țărani din toată țara. 

O trecere în revistă

Dreptul la Semințe, unul din cele mai vizibile programe Eco Ruralis, a continuat neîntrerupt în ultimii doi ani – pentru asta le mulțumim salvatorilor de semințe, membrilor și celor care cred în dreptul țăranilor de-a cultiva, multiplica, schimba și vinde semințele salvate în propriile gospodării.

De ce ținem noi atât de mult la semințele tradiționale, moștenite din bătrâni? Pentru că sunt mult mai variate, productive și mai rezistente la condiții de mediu vitrege, boli și dăunători decât semințele hibride. Legumele, fructele și zarzavaturile crescute din ele sunt mult mai nutritive și gustoase. Prin distribuția de semințe țărănești, Asociația Eco Ruralis contribuie la menținerea unui sistem viu de producție a semințelor în gospodăriile țărănești și la creșterea autonomiei țăranilor asupra hranei pe care o produc.

Distribuții de semințe

În 2022, am reușit să onorăm 3255 de solicitări pentru semințe țărănești, venite din toate colțurile României și din Republica Moldova. Tomatele, urmate de dovlecei și ardei, au fost preferatele țăranilor în 2022. Campania din acest an a fost dedicată țăranilor din Ucraina care au fost omorâți și celor care muncesc în continuare pământul în condiții greu de imaginat, ca urmare a invaziei federației ruse.

Organizare distribuție semințe Eco Ruralis, Dâmbroca, jud. Buzău. 

Datorită lipsei de fonduri, în anul 2023 nu a avut loc o distribuție de semințe, așa cum au fost obișnuiți membrii, publicul și susținătorii noștri.

În 2024 am reluat campania de distribuție de semințe, însă am organizat-o doar pentru membrii asociației. 1500 de familii au beneficiat de semințe din partea noastră. Această campanie a fost dedicată lui nenea Cucu Petru, care nu se mai află printre noi. Nea’ Vali, cum îi spuneau prietenii, vecinii și copiii din satul Bălțătești, județul Neamț, a fost un țăran harnic și generos. Nea’ Vali a fost unul dintre pionierii salvării și revitalizării patrimoniului genetic semincer țărănesc. Semințele recuperate și înmulțite de el sunt în zeci de mii de gospodării din România și vor continua să producă roade peste ani. În această distribuție de semințe, membrii Eco Ruralis au găsit ultimele soiuri locale produse de mâinile lui nea Vali.

Munca lui va dăinui mulți ani de acum înainte, întrucât e dusă mai departe de fiica sa, Jeni Cristina, care a moștenit semințele și legăturile cu oamenii formate în peste 10 ani de activitate ai lui Nea’ Vali cu Eco Ruralis. Veți putea găsi în continuare semințe de tomate uriașe și multe alte soiuri pe care Nea’ Vali le-a făcut faimoase, pe magazinul online de semințe, produse în grădina din Bălțătești, de care se ocupă acum Jeni. Asociația Eco Ruralis îți mulțumește și nu te uită, nea Vali!

Reuniunea salvatorilor de semințe

La sfârșitul verii lui 2022, Grupul de lucru pentru Dreptul la Semințe s-a reunit împreună cu aliați și susținători din toată țara, dar și din Republica Moldova – printre ei sunt Grădina Moldovei, Banca de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea” din Suceava și Semințe cu Suflet. În dezbaterile pe care le-am purtat, s-a subliniat cât de importantă este capacitatea țăranilor de a găsi soluții privind producția de hrană, în context de criză. De asemenea, a fost evidențiată importanța grijii între membrii și rețeaua asociației, ca ajutor reciproc. La reuniunea grupului de lucru, ne-am bucurat să aflăm că semințele distribuite de Eco Ruralis au, dincolo de materialul genetic valoros și o mare semnificație culturală.

În 2023 nu au avut loc întâlniri ale acestui grup de lucru. Echipa Eco Ruralis lucrează la strângerea de fonduri necesare pentru noi întâlniri. 

La piața de semințe

În 2022 au fost numeroase evenimente pentru producătorii de semințe și pentru țărani. „Piața Semințe cu suflet”, „Piața de semințe”, „Parada semințelor” sau „Festivalul tomatelor” sunt câteva dintre ele. Participanții au făcut schimburi de semințe și au profitat de ocazie ca să se cunoască, să vorbească despre experiențele de salvatori de semințe, dar și despre munca pământului și ce provocări aduce ea când vine vorba de reproducerea semințelor tradiționale și locale.

La 10 dintre aceste târguri, Asociația Eco Ruralis a fost reprezentată de Stela Zămoiu din Dâmbroca, Buzău, care a participat cu 200 de soiuri de semințe țărănești „din bătrâni”. Doamna Stela este membră în comitetul de coordonare Eco Ruralis din 2015.

Doamna Stela Zămoiu vede participarea la aceste târguri și piețe de semințe ca pe ocazii de conectare cu membrii Eco Ruralis. Din 2014, de când salvează semințe, a molipsit întreaga familie cu pasiunea ei. Cea mai importantă parte din gospodărie, de care se ocupă doar ea și soțul ei, este grădina în care cresc legume, care mai de care mai colorate și mai gustoase.

În ultimii doi ani – 2023 și 2024, doamna Zămoiu a văzut iar țara în lung și-n lat, cu ocazia târgurilor și piețelor de semințe. „Anul trecut am avut două festivaluri ale biodiversității. N-am văzut niciodată atâtea culori și feluri de tomate, de legume”, povestește încântată. „Acolo fiecare vine cu produsele lor, le așază pe masă, care vrea să le vândă, le vinde, care nu, se întoarce cu ele. Să dai un kilogram de roșii înseamnă să pierzi sămânță. Eu nu m-am îndurat să vând un kg de roșii cu 10 – 15 lei”. E greu să te înduri să vinzi legumele purtătoare de semințele pe care le-ai salvat cu multă grijă.

Eco Ruralis participă la aceste târguri nu doar prin prezența doamnei Stela. La orice eveniment merge, doamna Zămoiu se duce și cu plicuri de semințe salvate de membrii Eco Ruralis, pregătite pentru a fi date mai departe. De asemenea, membrii Eco Ruralis participă în toate locațiile în care se organizează astfel de piețe de semințe.

„Vrem ca semințele noastre să fie în toată România. Au mult mai multe proprietăți față de cele din supermarketuri. Avem soiuri vechi și vrem să apuce și copiii copiilor noștri să le guste, că nu muncim degeaba. Eu vorbesc cu ele, frumoasele lu’ mama, intru de 7-8 ori în grădină într-o zi”, mai povestește doamna Stela Zămoiu.

Printre orașele unde a fost prezentă cu steagul Asociației și cu semințele salvate de membrii Eco Ruralis, doamna Stela Zămoiu enumeră: Sibiu, Ploiești, Săhăteni, Brașov, Buzău, Satu Mare, Suceava sau Piatra Neamț.

Magazine online de semințe țărănești

Vă recomandăm cu încredere să cumpărați semințe produse de țărani. Iată 3 producători de semințe:

Grupul Semințe Vii
Un mic grup de producători din semințe țărănești din soiuri locale, din județul Buzău, vă prezintă o mare varietate de legume, cereale, flori și plante aromatice. Magazin online: www.seminte-vii.eu

Eco Gospodăria
Dragoș și Magda Iordănescu sunt din satul Săcuieni, județul Neamț și produc semințe de legume și plante aromatice din soiuri tradiționale. Magazin online: www.ecogospodaria.ro

Semințe Românești de Legume
Jeni Cucu a preluat de la tatăl ei, Petru Cucu, din comuna Bălțătești, județul Neamț, tradiția de producție de semințe tradiționale de legume, plante aromatice și plante medicinale. Magazin online: www.seminteromanestidelegume.ro 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *